Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Introducerea unei probe sportive obligatorii la BAC şi creşterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învăţământ constituie temele unei consultări publice la nivel naţional organizate, luni, de secretarul Comisiei pentru Învăţământ a Camerei, deputatul PSD Mihaela Huncă.
Huncă organizează această consultare publică la nivel naţional, în calitate de iniţiator, asupra propunerii legislative privind „creşterea numărului de ore de educaţie fizică şi sport în fiecare ciclu de învăţământ şi introducerea probei practice de evaluare a competenţelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat, în vederea dezvoltării sportului de masă”, se menţionează într-un comunicat de presă
Potrivit sursei citate, în noua abordare legislativă se prevede majorarea timpului alocat activităţilor sportive la nivelul învăţământului preuniversitar şi universitar, precum şi diversificarea acestora pentru toţi copiii şi tinerii din România care urmează o formă de învăţământ.
Iniţiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii pentru dezvoltarea sportului de masă şi pentru a determina tinerii să se implice în activităţi sportive, se arată în comunicatul citat, unde se menţionează, de asemenea, şi faptul că majorarea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învăţământ din România va contribui la creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă.
La consultări sunt invitaţi sportivi de performanţă, membrii Comitetului Executiv al COSR, preşedinţi ai federaţiilor sportive naţionale, reprezentanţi ai organizaţiilor de părinţi şi elevi, ai asociaţiilor şi fundaţiilor care promovează activităţile sportive, profesori universitari şi specialişti în diferite ramuri sportive, conducerile Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Apărării şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Evenimentul este organizat, potrivit sursei citate, cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi va avea loc luni, 23 octombrie 2017, începând cu ora 17.00, în Amfiteatrul din sediul central al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.