Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

gradinita braesti 07

„Toamna a fost întotdeauna anotimpul meu preferat. Momentul în care totul se umple de ultima picătură de frumusețe, ca și cum natura ar fi economist din frumusețile ei pentru momentul final." (Lauren DeStefano)

Culorile toamnei au poposit și au înfrumusețat și G.P.N. „Prichindeii” Brăești, iar preșcolarii acesteia au fost antrenați în câteva activități, împreună cu părinții lor, ca urmare a evaluării proiectului tematic „Fantezii de toamnă”.

Timp de patru săptămâni, copiii au studiat culorile și formele frunzelor în anotimpul toamna, au învățat despre caracteristicile florilor specifice acestui anotimp, au descoperit informații despre cum se  pregătesc animalele pentru anotimpul rece și s-au convins că toamna este un anotimp darnic și bogat în fructe și legume, plin de gusturi și arome.

În urma acestor activități a luat naștere Proiectul educațional de voluntariat „O floare pentru grădinița mea”, încheiat cu părinții acestor copii minunați, și în urma căruia, copiii, împreună cu părinții, au adus flori de toamnă, despre care ei au învățat, participând împreună la plantarea acestora, contribuind astfel la înfrumusețarea spațiului din fața grădiniței, aducând culoare și veselie.

Tot ca o evaluare a Proiectului „Fantezii de toamnă”, copiii de la grupa „Fluturașii isteți”, sub coordonarea educatoarei Bejenaru Mihaela și în colaborare cu prof. Blazincu Suzana Isabella, au prezentat părinților și nu numai, un moment artistic. Costumați fiind în simboluri ale acestui anotimp frumos, au participat la o activitate artistico-plastică în care și-au dovedit adevărate abilități artistice, iar părinții i-au răsplătit cu salată de legume, salată de fructe și diverse produse preparate din bogățiile toamnei.

Datorită unei frumoase colaborări între părinți și o bună organizare a acestora, activitățile au avut un mare succes, fapt care a adus zâmbete și bucurie pe fețele micuților, înțelegând astfel, foarte bine, că toamna este un anotimp al bucuriilor. A consemnat pentru dorohoinews.ro educatoare Bejenaru Mihaela

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

gradinita braesti 07gradinita braesti 01gradinita braesti 02gradinita braesti 03gradinita braesti 04gradinita braesti 05gradinita braesti 06gradinita braesti 08gradinita braesti 09gradinita braesti 10gradinita braesti 11gradinita braesti 12gradinita braesti 13gradinita braesti 14gradinita braesti 15gradinita braesti 16gradinita braesti 17gradinita braesti 18gradinita braesti 19gradinita braesti 20
DorohoiNews.ro, 30-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro