Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

activitate Calugareni 13

Elevii Școlii Primare Nr.8 Călugărenii Vechi şi cei de la Şcoala Primară Nr.9 Călugărenii Noi, din comuna Ungureni au aniversat în data de 28 noiembrie 2017 în cadrul Căminului Cultural din Călugăreni, Marea Unire prin cânt și joc popular, recitări de poezii patriotice și multă voie bună.

În cadrul parteneriatului „Caravana prieteniei” dintre cele două şcoli partenere, doamnele învăţătoare şi educatoare au demarat proiectul educaţional „1 Decembrire – Ziua tuturor românilor”. 

Echipa de proiect formată din înv. Codău Liliana, înv. Nechita Lăcrămioara, ed. Sîrbu Florentina, ed. Păiuş Corina, înv. Cozma Andra şi înv. Baltag Anca a reuşit să insufle tinerei generaţii sentimentul patriotic, latură esenţială a educaţiei actuale. Invitaţii speciali ai activităţii organizate de cele două şcoli primare au provenit din rândul membrilor instituţiilor locale (Primărie, Biserică, Liceul Tehnologic Plopenii Mari), dintre care putem aminti: Primar – Ilie Ivanache, Viceprimar – Harabagiu Petru, Dascaliu Alexandru – Director al Liceului Tehnolgic Plopenii Mari, Ghebac Claudiu – preot paroh al satelor Călugărenii Vechi şi Noi, Macovei Ioan – reprezentant ISU în cadrul SVSU Ungureni, Apostol Alexandru – prof. geografie şi istorie, Acrişor Filaret – prof. religie.

Alături de aceştia la activitate au mai luat parte şi părinţii elevilor, dovedind interes pentru semnificaţia zilei de 1 Decemnrie 1918. Doamnele învăţătoare şi educatoare au încercat şi au reuşit să promoveze o Românie autentică, o țara în care ne simțim acasă, locul în care vorbim și simțim românește, țara în care ne-am născut, în care ne educăm și ne iubim copiii, în care râdem și plângem românește. 

România înseamnă trecut și viitor pentru majoritatea dintre noi, țara care și-a întregit hotarele în urmă cu 99 de ani, cu jertfa strămoșilor pe care îi omagiem anual. Când spunem 1 Decembrie 1918 spunem România Mare și de asemenea ne amintim eroii care au contribuit la Unire, Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza și regele Ferdinand Întregitorul.

Portul popular românesc îmbrăcat cu drag de elevii implicați în programul artistic a întregit peisajul de sărbătoare. Arborând tricolorul, simbolul nostru național, micii românași și-au demonstrat talentul în fața invitaților, cadre didactice, părinți, bunici, reprezentanți ai Bisericii şi Primăriei etc. Proiectul a fost posibil prin implicarea tuturor cadrelor didactice și care au ajutat copiii să se simtă apreciați la adevărata lor valoare, de mici patrioți, formați pentru a deveni oameni cu respect pentru trecut. 

În mesajele transmise prin cântecul patriotic a răzbătut dorul de Basarabia și Bucovina și fericirea de a trăi liberi într-o țară descătușată.

Ziua de 1 Decembrie semnifică ziua în care ne simțim români și ziua în care suntem mai aproape unii de ceilalți. „Trăiască România!” (a consemnat pentru dorohoinews.ro prof. Apostol Alexandru)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

activitate Calugareni 13activitate Calugareni 02activitate Calugareni 03activitate Calugareni 04activitate Calugareni 05activitate Calugareni 06activitate Calugareni 07activitate Calugareni 08activitate Calugareni 09activitate Calugareni 10activitate Calugareni 01activitate Calugareni 15activitate Calugareni 16activitate Calugareni 17activitate Calugareni 18activitate Calugareni 19activitate Calugareni 20activitate Calugareni 14activitate Calugareni 12activitate Calugareni 11
DorohoiNews.ro, 05-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro