Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bacul incepe

Circa 3 milioane de elevi se vor întoarce la cursuri abia în 15 ianuarie, după o lungă vacanță. Vor învăța doar două săptămâni pentru că vor fi din nou în vacanță, cea dintre semestre. Apoi, vor intra în examene sau evaluări.

Circa 3 milioane de elevi sunt în vacanța de iarnă, iar la întoarcerea în bănci vor fi nevoiți să pună burta pe carte: din februarie vor începe evaluările și probele de Bac.

În 2018, examenul de Bac va începe în luna februarie, cu probele de competenţe, iar în vară absolvenții de liceu vor avea de susţinut doar probele scrise. Se păstrează Evaluările naţionale la clasele mici.

Înainte de începerea anului școlar au fost stabilite datele când se vor da examene. Ministerul Educaţiei a anunţat când se vor susţine Evaluările naţionale şi examenul de Bac.

Testările la clasele mici
Evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Probele scrise la Limba română şi Limba maternă sunt programate pe 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline.  Proba de Matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de Limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai. 

Evaluarea la finalul clasei a IV-a are următorul calendar: Limba română -15 mai, Matematică -16 mai şi Limba maternă -17 mai. 

Elevii claselor a VI-a vor susţine teste în zilele de 23 mai,  la Limbă şi comunicare şi 24 mai, la Matematică şi ştiinţele naturii. 

Rezultatele se vor comunica părinţilor şi sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. Notele nu se vor pune în catalog.

Evaluarea naţională
Absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2017-2018 vor susţine probele la Evaluarea naţională astfel: prima probă scrisă, la Limba şi literatura română, va avea loc în data de 11 iunie 2018. Următoarea probă scrisă, la Matematică, se va desfăşura în data de 13 iunie, iar ultima, la Limba şi literatura maternă va fi organizată în 14 iunie. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie,  până la ora 12.00. În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 – 19.00 se pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 23 iunie. Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a la Evaluarea naţională se va face în perioada 4 - 8 iunie 2018. Cursurile şcolare pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 8 iunie 2018.

Bacalaureat
Înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie - 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Proba va continua în data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14 – 15 februarie. În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Prima probă scrisă, la Limba si literatura română (proba Ea), va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba şi literatura maternă (Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba obligatorie a profilului (Ec), miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă, cea la alegere ( Ed) se va desfăşura vineri, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate se va face la 4 iulie, până la ora 12, şi e urmată de depunerea contestaţiilor, între orele 12 - 16. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Sesiunea a II-a: 10 - 13 iulie: înscrierea candidaţilor; 27 iulie: înscrierea candidaţilor care au promovat corigenţele; 20 august: Limba şi literatura română - proba scrisă; 21 august: Limba şi literatura maternă - proba scrisă; 22 august: proba obligatorie a profilului - proba scrisă; 23 august: proba la alegere - proba scrisă; 24 - 27 august: evaluarea competenţelor oral în Limba română; 28 august: evaluarea competenţelor lingvistice în Limba maternă; 29-30 august: evaluarea competenţelor digitale; 30-31 august: evaluarea competenţelor într-o limbă de circulaţie internaţională; 1 septembrie: afişarea rezultatelor, până la ora 12, şi depunerea contestaţiilor, între orele 12- 16.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bacul incepe
DorohoiNews.ro, 05-01-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro