Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_49

Deși câștigătorii prestigiosului concurs de matematică „Lumina Math” aflat, în 2017, la cea de a XXI-a ediție, se cunosc mai demult, festivitatea de premiere a acestora a fost așteptată cu nerăbdare de elevi, părinți și cadre didactice. La Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, aceasta s-a desfășurat vineri, 9 martie 2018,ora 10,într-o atmosferă prietenoasă și emoționantă, în prezența celor implicați în desfășurarea concursului.

Desfășurat în două etape, câștigătorii sunt cu atât mai merituoși. Este un concurs național care certifică competențele privind calculele matematice, dar mai ales cele ale gândirii logice, a raționamentului matematic.

Școala noastră s-a remarcat printr-o participare numeroasă a elevilor, fiind în top la nivel național, dar și prin premiile și mențiunile obținute. Astfel, elevii claselor II- VI au obținut 8 premii I, 12 premii II, 12 premii III și 13 mențiuni. Aceștia au fost îndrumați în pregătire de către prof. înv. primar Lucica Crișan, Gheorghe Onciu, Liliana Saucă, Leonid Enea, Daniela Ionescu și profesorii de matematică Marius Ionescu și Valerian Vlăescu.

Ca în fiecare an, toate materialele cu privire la desfășurarea concursului au fost asigurate de Fundația Lumina - Instituții de Învățământ, cea care a tipărit și diplomele elevilor. Acestea au fost înmânate elevilor de către  directorul școlii, prof. drd. Otilia- Stela Luca, în prezența cadrelor didactice și a părinților elevilor.

În legătură cu acest concurs, elevul Antonio Petcu(cl. a IV-a A) a declarat: ,,Am obținut mai multe premii la diverse concursuri de matematică, dar concursul ,,Lumina Math” îl îndrăgesc foarte mult datorită frumuseții și originalității problemelor. Sper să mai progresez în anii viitori, antrenându-mă în acest sens.”

Nu în ultimul rând, remarcăm buna organizare și coordonare a acestui concurs oferite de școala noastră pentru zona Dorohoi, oferind șanse egale de valorificare a competențelor tuturor copiilor.

Coordonator concurs, prof. Valerian Vlăescu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_49Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_01Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_02Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_03Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_04Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_05Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_06Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_07Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_08Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_09Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_10Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_11Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_12Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_13Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_14Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_15Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_16Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_17Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_18Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_19Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_20Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_21Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_22Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_23Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_24Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_25Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_26Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_27Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_28Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_29Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_30Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_31Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_32Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_33Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_34Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_35Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_36Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_37Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_38Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_39Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_40Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_41Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_42Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_43Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_44Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_45Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_46Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_47Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_48Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_50Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_51Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_52Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_53Lumina Math Kogalniceanu Dorohoi_54
DorohoiNews.ro, 09-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”
În aceste momente dificile, cuvintele nu pot exprima pe deplin recunoștința pe care o simt pentru ...

Cumpăr garaj în Dorohoi

Cumpăr garaj în Dorohoi
Cumpar garaj in apropiere de spital, in Dorohoi. Tel: 0729157751

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro