Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sâmbătă 10 martie, copiii din cadrul Complexului de apartamente' Floare de Colț' Dorohoi, la invitația Asociației Adullam Shalom Suceava, au participat la o activitate desfășurată la Patti Chips. Cu prilejul acestei întâlniri s-au anunțat apartamentele care au câștigat competiția din cadrul proiectului inițiat de Asociația Adullam Shalom, CM Montage Suceava și partenerii lor.
Proiectul urmărește motivarea obținerii de rezultate școlare deosebite și premierea acestora.
Provocarea era să se obțină media minimă a apartamentului pe semestrul I : 7,50 iar la purtare 10.
Astfel apartamentele 3 și 9 din cadrul C.A. Floare de colț Dorohoi, câștigătoare ale primei ediții ,vor intra într-un proces de reamenajare, îmbunătățirea mobilierului folosit de copii și un P.C.
Acest proiect continuă și în semestrul II așa încât și alte apartamente să poată câștiga.
Mulțumim partenerilor și tuturor instructorilor implicați în educarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor din apartamentele Complexului Floare de colț Dorohoi. (Șef Centru: Emil Sticea)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.