Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Venim de câteva săptămâni, după fiecare zi de sâmbătă, cu rezultate deosebite obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi. Astăzi cuvântul regină este matematica.
Sâmbătă, 10 martie 2018, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani s-a desfășurat Olimpiada județeană de Matematică. Elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi au obținut și în acest an rezultate frumoase.
La clasa a VI-a, elevii Munteanu Radu Ovidiu (VI C), Chichioacă Alexia (VI C), Buțincu Adelina Maria (VI C), Avram Alexandru (VI A) au obținut mențiune. La clasa a VII-a, mențiune a obținut eleva Cozma Petra din clasa a VII-a A. Elevii au fost pregătiți de domna prof. Diaconescu Mirela.
Să ajungi să participi la Olimpiada Județeană de Matematică, este deja o realizare. Să obții o diploma, este o și mai mare realizare. În spatele ei, se ascund zeci și zeci de ore suplimentare sub ochii doamnei profesoare, lucru individual, străduință și dragoste pentru această materie.
Felicitări participanților, felicitări câștigătorilor și nu în ultimul rând , doamnei profesoare!
Și dacă astăzi vorbim despre matematică, ne-am propus să menționăm și alte concursuri desfășurate la această disciplină. Amintim de Concursul Național de matematică „Lumina Math”, unde elevii școlii au obținut zeci de premii și mențiuni. Cel mai frumos rezultat a fost obținut de elevul Borcea Luca-Mareș din clasa a IV-a C, locul I pe județ și o tabără națională.
Este al treilea an consecutiv când Luca-Mareș a obținut primul loc și tabără națională. Înaintea lui, s-au bucurat de această performanță și elevii Munteanu Radu și Cozma Petra. Copiii premiați la Concursul de matematică Lumina Math de anul acesta, au fost coordonați de doamnele prof. Corjăuceanu Doina, Diaconescu Mirela, Lepărdă Carmen, Cozma Doina și Mîndrescu Iuliana.
Învăţând matematică, înveţi să gândeşti. Copiii își doresc să afle secretele matematicii. La început, sunt visători, încrezători, consideră matematica un joc pe care cred că îl pot juca cu bucurie. În clasele mici, participă în număr foarte mare la concursurile școlare de matematică, își doresc să reușească, se bucură de fiecare rezultat, învață din greșeli.
La sfârșitul lunii februarie, din Școala „Spiru Haret” Dorohoi au participat la Concursul Regional cu participare națională de matematică „Mate +”, etapa locală, foarte mulți copii. Dintre ei, 130 de elevi au obținut punctaj de peste 85 puncte, calificându-se astfel la etapa județeană a concursului, care se va desfășura pe 31 martie 2018. Dorim succes tuturor celor implicați în acest proiect.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.