Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

in lumea lui Creanga 04

Proiectul tematic, „În lumea lui Creangă” demarat de către doamnele învățătoare Pușcașu Mihaela și Matei-Popescu Luminița, cadre didactice la Şcoala Primară Rediu, comuna Rădăuţi – Prut, s-a desfăşurat în cadrul Cercului Pedagogic al Învățătorilor, zona Darabani, responsabili prof. Chirilă Marcel şi prof. Negru Claudiu. Cercul a avut ca temă „Utilizarea lecturii în dezvoltarea competențelor de comunicare în ciclul primar”

„Lectura rămane una din cele mai intense, mai educative şi mai răspândite activităţi pentru copilul preşcolar sau din ciclul primar. Cu cât copilul se apropie mai devreme de lectură cu atât mai importante şi mai durabile vor fi efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, al comportamentului şi al socializării lui. Prin activităţile acestui proiect, am dorit să le formăm copiilor un vocabular bogat în conţinuturi pentru vârsta acestora, să le îndrumăm paşii spre tainele cărţilor, copiii să se poată exprima liber, să îşi exprime propriile idei, sentimente, trăiri, să poată interrelaţiona mai uşor.”

Elevii claselor pregătitoare și a III - a de la Şcoala Primară Rediu, comuna Rădăuţi – Prut au intrat, timp de aproape  două luni, în minunata lume a lui Creangă.

În cadrul proiectului tematic „În lumea lui Creangă” ei au desfăşurat activităţi care să le trezească interesul pentru lectură, folosind chiar şi mijloace didactice moderne precum: lecturi după imagini, realizare de cvintete, joc pro-contra.

Un moment important al proiectului l-a reprezentat excursia acasă la Ion Creangă, la Humuleşti, judeţul Neamţ, unde, sub îndrumarea muzeologului, elevii, părinţii şi cadrele didactice au intrat pe viu în lumea lui Creangă. Copiii, curioşi din fire au pus întrebări despre copilăria şi viaţa lui Creangă şi au fost fascinaţi de condiţiile de viaţă de atunci. Mai mult, copiii au vizitat „Parcul tematic Ion Creangă” unde s-au întâlnit cu personajele îndrăgite din poveştile marelui povestitor.

Întorcându-se acasă, fascinaţi de cele văzute, elevii şi părinţii au încercat şi chiar au reuşit să amenajeze o „cameră a lui Creangă” la Şcoala Rediu ce cuprinde covoare ţesute în stative, vechi de peste 100 de ani, componentele stativelor, lampi pe gaz, fiare de călcat cu jar, obiecte de fierărie, oale, căni şi străchini de lut, prosoape ţesute şi cusute şi chiar patul din scânduri, tip laiţă, cu zestre şi, mai ales covata salvatoare a iedului cel mic.

Punctul culminant al proiectului l-au reprezentat cele două dramatizări: „Capra cu trei iezi” -  clasa pregătitoare şi „Soacra cu trei nurori” - clasa a III – a, care s-au desfăşurat în acest spaţiu şi care au fost prezentate, împreună cu celelalte activităţi în cadrul Cercului Pedagogic.

Menționăm că intreaga activitatea a proiectului a fost realizată cu ajutorul doamnei director prof. Mirela Luchian si a doamnei consilier educativ prof. Cristina-Luminița Ceică.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

in lumea lui Creanga 04in lumea lui Creanga 01in lumea lui Creanga 02in lumea lui Creanga 05in lumea lui Creanga 03in lumea lui Creanga 07in lumea lui Creanga 06in lumea lui Creanga 08in lumea lui Creanga 09in lumea lui Creanga 10in lumea lui Creanga 11in lumea lui Creanga 12
DorohoiNews.ro, 31-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro