Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

manualul-de-georgrafie

Elevii de clasa a VI-a vor avea surprize neplăcute, când vor primi manualele. Cartea din care cadrele didactice le vor preda elevilor geografie este plină de greşeli.

Greşelile apar încă din primele pagini ale manualului. Pe harta care indică traseul Dunării se vede cum Turnu Măgurele este poziționat, pe harta României, acolo unde până acum toți știam că este orașul Drobeta-Turnu Severin.

Şi dacă sunt greşeli pe harta României, atunci nu ne mirăm că astfel de erori apar şi pe harta lumii. Insula Ascension este scrisă "Asuncion". Şi acesta este un nume corect, dar este capitala Paraguayului.

Dacă mergem în America de Sud, vedem că greşelile apar încă din nordul continentului. Guyana Franceză este scrisă cu "i" şi nu cu "y" aşa cum este corect, iar în sudul continentului, acolo unde apare Insula Falkland, cei care au editat manualul au uitat o literă, aşa că pe hartă apare Insula Falkand.

Marea Moartă este plasată pe greşit pe hartă, în locul Mării Roșii. De asemennea, nu apare Sudanul de Sud, deși este o țară independentă încă din 2011.

Nici harta Australiei nu a scăpat de erori. Insula Tasmania este numită greşit "Vanuatu", deși pe hartă apare și Vanuatu corect scris și la locul real.

Şi un oraş rusesc a fost scris greşit. Este vorba de Krasnoyarsk, care pe hartă apare Krasniarsk.

„Din punct de vedere estetic sunt foarte frumoase, din punct de vedere al conținutului, puțin cam încărcate. Așa ştiu să scrie manualele specialiştii noştri din sistem” - este concluzia la care ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a ajuns astazi, cu zâmbetul pe buze.

Ceea ce înseamnă ca peste 500 de mii de elevi din clasele 1-6 urmeaza sa înveţe de pe manuale cu prea multe informaţii.

„Ei şi-au propus un proiect foarte ambiţios, să se ocupe de toate manualele din România. Strict organizatoric, nu erau dotaţi să facă faţă unei asemenea munci”, spune Cristian Greșanu, reprezentantul Uniunii Editorilor din România.

„Am putea să acceptăm că e nevoie de oameni dedicaţi care să fie autori de manuale. Această soluție, cu ministerul care le face, trebuie dezvoltată. Ori ne întoarcem la edituri, care prin competiţie asigură calitate, pentru că editurile îşi pot asuma costuri de dezvoltări de echipe dedicate pentru manuale când sunt într-o competiţie, dacă ministerul rămâne singurul autor de manuale, probabil că se va ajunge la o soluţie prin care experţi permanenţi dedicaţi trebuie angajaţi prin concurs de către Editura didactică şi pedagogică”, spune Daniela Vişoianu, expert în educaţie.

Pentru cele 2,6 milioane de manuale pentru următorul an şcolar, ministerul Educației va plăti aproximativ 24 de milioane de lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

manualul-de-georgrafie
DorohoiNews.ro, 24-08-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ

Familia deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ
Familia Aboaice deplânge trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ABOAICE MITICĂ (59 de ani), ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii

SC din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii
Societate comercială din Dorohoi angajează personal pentru un spațiu de joacă copii. CV-urile se ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Dragă Peter, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro