Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
De ce să învățăm limbi străine ? De ce să le sărbătorim ? Care e scopul și, mai ales, de unde vine frumusețea lor ?
26 septembrie a reprezentat pentru elevii Liceului de pe Bulevard o zi a întrebărilor, dar și o zi a răspunsurilor, o zi în care deopotrivă, elevi și profesori, au celebrat diversitatea și armonia limbilor europene. Sărbătorită din 2001, la inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor încurajează învățarea limbilor străine pe tot parcursul vieții, favorizând astfel libera circulație și deschiderea către diversitatea lingvistică din Europa.
Limba engleză a deschis șirul activităților, prin discuții libere privind importanța învățării limbilor străine, urmate de Concursul „Shakespeare's language", care și-a desemnat câștigătorii:
Locul 1: Grădinariu Medina și Atodiresei Vlad
Locul 2: Vieriu Alexandra și Bostan Gabriela
Locul 3: Păscăreanu Denisa și Matianu Claudiu
Lansarea proiectului Erasmus+ „My culture, your culture, our culture”, coordonat de dna. Amariei Nicoleta, a prilejuit prezentarea țărilor partenere și familiarizarea elevilor cu activitățile propuse în proiect.
Limba franceză, prin activitățile propuse, a stat sub semnul culturii și al sensibilității artistice. Andra Frunză, Sebastian Ionel și Andrei Tarînt ne-au amintit că franceza este mai mult decât o limbă învățată în școală, este o stare, care se impune prin istorie și eleganță.
Concursul de cultură generală în limba franceză, „Questions pour un champion”, promovat de Liceul “Regina Maria” pe site-ul Consiliului Europei, a stabilit drept câștigătoare clasa a X-a A – Locul I, clasa a X-a E – Locul al II-lea și clasa a XI-a D – Locul al III-lea.
Suntem convinși că experiențele de viață ale elevilor noștri vor completa șirul răspunsurilor, uneori neașteptat, prin studii, călătorie, artă, oameni dragi, toate sub semnul limbilor străine. (Andra F.)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.