Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lege-uniforme-scolare

Premierul Emil Boc doreşte ca începând de anul şcolar viitor, uniformele şcolare pentru clasele I-VIII să devină obligatorii.

Deşi după 1990, elevii au renunţat la uniforme, în tot acest timp au existat şi unităţi de învăţământ care au reluat moda uniformei şi le-au impus elevilor să poarte o anumită ţinută reprezentativă pentru instituţia respectivă. Modelul nu a fost unul standard, fiecare şcoală putând să îşi aleagă propriul model şi propriul semn distinctiv.
 
Măsura este considerată binevenită de către unii părinţi şi profesori, iar pentru cei cu venituri reduse  se are în vedere acoperirea costurilor de către stat. "Caut soluţiile ca, în situaţia în care familia nu are veniturile necesare, să reuşim prin Ministerul Educaţiei sau prin autoritatea locală să ajutăm ca şi acele familii să respecte conţinutul acestei legi. Eu cred că e un lucru deosebit de important pentru ce înseamnă rigurozitatea actului didactic", a declarat Cezar Preda.

În aceste condiţii ceea ce mai lipseşte este dorinţa elevilor de a le purta pe parcursul anilor de studiu. Reintroducerea uniformelor şcolare ar putea intra în vigoare cu începutul anului şcolar 2011-2012, dacă actul normativ va fi promulgat. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

lege-uniforme-scolare
DorohoiNews.ro, 16-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.08.2011 la 08:06

sunt de acord cu uniforma pt ca nu s-ar mai strica asa multe haine pe bancile scolare,dar din pacate eu am un salar minim iar sotul la fel avem 3 copii din care 2 fete la scoala si 200 ron/uniforma=400+rechizite+ETC...ne cam afecteaza foarte ,foarte mult buzunarul

11.08.2011 la 17:40

Obligativitatea uniformelor este in totala contradictie cu Legea Educatiei Nationale care are niste articole foarte clare despre drepturile copiilor : Art. 2. — (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități ACTIONALE, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate........ (3) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a INDIVIDUALITATII umane, în formarea PERSONALITATII AUTONOME și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea șI dezvoltarea PERSONALA, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.................... Art.3 "c) principiul relevanței — în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare PERSONALA și social- economice;".......................................................... "n) principiul LIBERTATII DE GANDIRE și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice;"......................................................................... "u) PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTULUI LA OPINIE AL ELEVULUI/ STUDENTULUI CA BENEFICIAR DIRECT AL SISTEMULUI DE INVATAMANT."

27.07.2011 la 18:58

"Din pacate dl. Cezar Preda recidiveaza... Se aproprie alegerile si politicienii cauta disperati subiecte care se preteaza la populisme ieftine (chiar gratuite, daca se poate). Pe banii parintilor, dl. Preda crede ca invatamantul va fi reformat daca elevii se vor imbraca in uniforme si vor arata ca si cum scoala si-ar fi facut datoria. Parintii (pe banii lor) se vor induiosa de fotografia in care odraslele lor arata exact ca niste elevi adevarati care chiar au beneficiat de educatie. Profesorii sunt fericiti ca parintii inghit galusca si calitatea educatiei furnizate de ei pe banii contribuabililor nu mai conteaza. Forme fara fond, forma in loc de fond: uni - forma in loc de educatie, abureala politica in loc de reforma reala. Ma tem ca dl. Preda nici macar nu pricepe cat de toxic este demersul sau si chiar crede ca uniformele scolare vor creste procentul de promovati la BAC. Cred ca trebuie sa dam un semnal ca asteptam altceva de la politicieni, aceasta cauza avanseaza prea incet pentru ca presupune o dezbatere reala. Toata lumea este de acord cu salvarea copacilor si impotriva cancerului si oricine poate striga "jos Basescu" Este nevoie de ceva mai mult si anume de o atitudine ! Promovati aceasta cauza prin toate mijloacele, incercati sa va convingeti prietenii, colegii, parintii, pe oricine care, din comoditate, va fi tentat sa zica : "Bravo, avem nevoie de uniforme, scoala romanesca va fi la fel ca inainte" Nu vrem ca scoala romanesca sa se intoarca in timp, nostalgia "ordinii si disciplinei" ceausiste este inca o toxina activa, un drog halucinogen pentru toti cei care nu vor sa gandeasca si mai cred ca defilarea in pas cadentat tine loc de egalitate sociala."

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro