Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La mulţi ani, România!
„Acolo este ţara mea”
Acolo unde-s nalti stejari
Si cât stejarii nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari
Ce moartea-n faţă o privesc
Acolo, unde-s stânci şi munţi
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămosesc
Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat
Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc
Acolo eu să mor aş vrea
Acolo vreau eu să trăiesc
Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat
Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duţmane
Ce cu robia ne-au cercat
Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc
Acolo eu să mor aş vrea
Acolo vreau eu să trăiesc
„După ce veţi citi aceste versuri de „aur” veţi înţelege cu toţii ce este ţara. Nu mai este loc de interpretare, nu mai este loc de comentarii, ţara este tot ce ne-nconjoară, dar ce este cel mai important lucru, că orinude am privi, putem afirma cu mândrie, că avem o ţară cum nu-i alta pe pământ!
Suntem mândri că ne-am născut aici, că am trecut prin încercări, odată cu ţara, că am avut puterea să le înfruntăm şi că neamul românesc este un neam demn de numele său, este un neam fără de pereche, un neam iubitor de glie, de limbă şi strai popular românesc şi nu s-a lăsat îngenunchiat niciodată.
De la cele mai fragede vârste transmitem copiilor noştri, dragostea de ţară, dragostea de neam, de tradiţiile noastre româneşti, le insuflăm respectul pentru însemnele ţării şi mai ales pentru valorile naţionale.
Sunt destul de mici ca să perceapă importanţa acestor lucruri, dar dacă vom pune acea sămânţă a dragostei de România în ei acum, la vârsta când înţeleg mai mult sau mai puţin ce este acela un hotar, sau o ţară, peste ani sămânţa va încolţi, iar ei vor da rodul mult aşteptat de noi, cei ce le-am călăuzit paşii spre cunoaştere.
Şi în acest cătun îndepărtat, numit Balinţi, din com Havîrna, o mână de mogâldeţe au sărbătorit cu mare drag ziua ţării, e o mândrie şi o binecuvântare să ai o identitate, să ai moştenire o ţară, iar la 100 de ani de unitate să-i spui, din toată inima „La mulţi ani, Românie!”, ei, o parte din preşcolarii Grădiniţei Balinţi şi colegii de la clasele 0-III de la şcoala din localitate, au făcut-o şi alături de profesoarele lor: Liliana Pricopi şi Mirela Jităreanu, au adus salutul lor ţării, au confecţionat steguleţe cu culorile inconfundabile ale României, au interpretat cântecele „Noi suntem români” şi „Treceţi batalioane române Carpaţii”, dând dovadă de mult patriotism şi respect pentru numele de român.
În an centenar, urăm tuturor românilor de pretutindeni, „La mulţi ani”, speranţă de mai bine şi să nu uite că suntem un neam iubitor de pace, frumos la chip dar şi la suflet, iar locul nostru pe vecie este aici, în România.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.