Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Crăciunul reprezintă cea mai frumoasă perioadă a anului: zăpadă pe ulițe, brazi frumos împodobiți, lumini feerice pe străzile orașelor și ale satelor, cete de colindători ce răsună din zori și până seara, venirea dragului Moș Crăciun. Fericirea și bucuria se citește pe fața tuturor oamenilor. Este o perioadă ce stă sub vraja entuziasmului, a încântării colective.
Cuprinși fiind de spiritul sărbătorilor de iarnă, preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal „Prichindeii” din Brăești și Grădinița „Sfânta Maria” din Poiana, elevii din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” din Brăești, coordonați de prof. Mihaela Bejenaru, prof. Alina Pădurariu, înv. Valerica Dohotaru și prof. Suzana Blazincu, au organizat activitatea extrașcolară numită „Magia Sărbătorilor”, susținută de părinții preșcolarilor și școlarilor amintiți.
Astfel, preșcolarii și elevii, îndrumați de profesori, au realizat un program artistic cu care au încântat publicul prezent la Căminul Cultural din Brăești. Pe lângă momentele deosebite de pe scenă, elevii au dat dovadă și de foarte multă imaginație, confecționând oameni de zăpadă din materiale reciclabile și participând la un concurs pregătit de clasele organizatoare.
Programul artistic al elevilor a fost diversificat și a cuprins toate elementele importante ale acestei perioade festive:
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal ”Prichindeii” Brăești din Grupa ”Albinuțele vesele”, conduși de prof. Mihaela Bejenaru, au încântat publicul cu două colinde: ”Iată vin colindători” și ”Gazdă bună dă colacu'”, iar preșcolarul Mădălin Lupu a urat din suflet ”La mulți ani!”;
Părinții s-au alăturat preșcolarilor și cadrelor didactice și au colindat cu mult entuziasm;
Preșcolarii din Grupa ”Buburuzele”, coordonați de prof. Alina Pădurariu, au dansat și au cântat cu voioșie colinda ”Leru-i ler dalbe flori”.
Preșcolarii de la Grădinița ”Sfânta Maria” din Poiana, îndrumați de înv. Valerica Dohotaru, au colindat din suflet cu melodia”Colo sus în vremea-aceea”;
Elevii din Clasa Pregătitoare, coordonați de prof. Suzana Blazincu, au adus fulgii de nea pe scenă prin frumosul dans pregătit de aceștia, numit ”Dansul fulgilor de nea”;
Clasa I, îndrumată de prof. Diana Andrei, a completat acest tablou de iarnă cu sceneta ”Legenda bradului”, cei prezenți la activitate aflând astfel motivul pentru care se împodobește bradul de Crăciun;
Clasa a II-a, coordonată de prof. Camelia Olaru, au realizat sceneta ”În așteptarea iernii” în dorința de a-l impresiona pe Moș Crăciun;
Elevii claselor a III-a și a V-a, coordonați de înv. Adina Bajureanu și prof. Răzvan Burlacu, au cântat și au dansat, aducând fericire și veselie în sufletele celor prezenți în sală prin momentele artistice numite ”Noapte de vis” și ”Urare”;
Elevii clasei a IV-a, îndrumați de înv. Andra Nistor, au încântat auditoriul cu două colinde: una în limba germană și ”Măruț mărgăritar”;
Elevii clasei a VI-a, îndrumați de prof. Luminița Stanciu, au cântat frumoasa colindă ”Maria și Iosif colindă”;
Clasa a VII-a, coordonată de prof. Simona Herghiligiu, a adus pe scenă tradiția păstrată din moși-strămoși: dansul ursului, iar eleva Denisa Apetrăriței a încântat publicul cu glasul său duios, cântând colinda ”Un altfel de colind”;
Elevele clasei a VIII-a, îndrumată de prof. Alina Istrate, au intrat cu multă voioșie, interpretând cu drag melodia ”Feliz Navidad”;
Spectacolul a fost încheiat cu sceneta Nașterii Domnului Iisus Hristos, coordonată cu multă dăruire de preotul Anițulesei Corneluș.
Scopul activității a fost promovarea tradițiilor și păstrarea acestora cu ajutorul preșcolarilor și al elevilor, dar și dorința de a aduce în suflete bucurie și veselie în prag de sărbători. (A consemnat, pentru www.dorohoinews.ro, prof. Simona Herghiligiu)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.