Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Dependența IT poate fi combătută? Cel puțin așa și-au propus elevii din Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, care fac parte din grupul țintă al proiectului VIVEZ VOTRE VIE!, derulat în cadrul programului Erasmus+.
Cu sprijinul consilierului psihopedagogic, elevii au discutat despre riscurile și consecințele abandonării fără discernământ în mediul virtual și au realizat diferite activități interactive pe această temă. De exemplu,ideeaunuijoc popular “Sarahah” de pe rețelele virtuale a fost transpusă în viața reală. Astfel, orice elev a avut posibilitatea de a transmite un bilețel anonim pentru un coleg sau un profesor, uitând de „ajutorul” telefonului mobil.
Aproximativ 300 de mesaje anonime de simpatie, critică sau admirație au fost distribuite în școală de elevii responsabili cu această activitate. Aceștia au preluat rolul Internetului care se ocupa, de obicei, cu transmiterea acestui tip de mesaje, reușind să transpună jocul bine-cunoscut din mediul virtual în realitatea cotidiană.
Preluând ideea ramei tip Instagram din cadrul fotografiilor de pe rețeaua de socializare, elevii au ancorat-o ingenios în lumea reală. In spatele acesteia au fost prezentate reacțiile persoanelor care au citit bilețelele. Care a fost rezultatul? Bună dispoziție, surpriză, antren. Momentele au fost imortalizate și au surprins multe reacții pozitive, zâmbete și bucurie.
Astfel, acțiunea a reușit să transmită ideea că sentimentele, trăirile sunt mult mai autentice și mai importante în viața reală decât în mediul virtual. Iar activitatea din mediul online nu trebuie să influențeze relațiile adevărate cu colegii, prietenii, profesorii sau chiar membrii familiei.
Coordonator proiect, Prof. Iulia Șlincu
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.