Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

studenti

Facultăţile care înscriu candidaţi la admitere fără diplomă de bacalaureat riscă să fie închise, prevedere foarte clară în legislaţia în vigoare, valabilă pentru instituţiile de învăţământ superior privat sau de stat, a declarat, luni, secretarul de stat, Cătălin Baba.
Facultăţile care înscriu candidaţi fără diplomă de bacalaureat riscă să fie închise. El a făcut această precizare în contextul anunţului făcut săptămâna trecută de Universitatea "Apollonia" din Iaşi potrivit căruia instituţia de învăţământ primeşte candidaţi la cele trei specializări, medicină dentară, tehnică dentară şi ştiinţe ale comunicării, fără ca aceştia să fi avut diplome de bacalaureat. Condiţia impusă candidaţilor era ca aceştia să aducă respectivul act până la finalizarea anului doi de studiu, potrivit Mediafax.

"Acest lucru este inadmisibil. În cazul în care comisia de control al MECTS va constata că există un singur program unde au fost admişi candidaţi fără diplomă de bacalaureat acel program va fi închis",
a spus secretarul de stat pentru învăţământ superior, scrie realitatea.net.

Potrivit legii, admiterea în învăţământul superior se face numai după promovarea bacalaureatului. Astfel, înscrirea la universităţi se face pe baza diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acestuia, a precizat secretarul de stat. "În cazul în care nu este respectată legea, atunci putem merge, parcurgând toate etapele legale, până la închiderea facultăţii respective", a susţinut profesorul universitar, Cătălin Baba.

Preşedintele Universităţii Apollonia din Iaşi, Vasile Burlui, a declarat, luni, că instituţia a renunţat la ideea înscrierii tinerilor la această universitate fără ca aceştia să aibă diplomă de bacalaureat, adăugând că era vorba despre o "simplă propunere" şi că se aştepta ca aceasta să genereze "o dezbatere serioasă despre o generaţie necăjită". (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

studenti
DorohoiNews.ro, 20-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei

Vând casă nelocuibilă cu 2 camere și o camera trecută ca spațiu comercial pe Bulevardul Victoriei
Casa nelocuibila 2 camere + o camera trecută ca spatiu comercial 94mp Teren total 593 mp situat pe bulevardul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro