Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Joi, 10 mai 2019, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, s-a întrunit Cercul pedagogic al Consilierilor educativi.
Activitatea, desfășurată în Sala de festivități „Pimen Mitropolitul” din incinta Seminarului, a reunit Consilierii educativi din zona orașului Dorohoi, care coordonează și îndrumă elevii în activitățile lor extrașcolare. Participarea la acest activitățile extrașcolare lărgește orizontul cultural al elevilor, completând cu noțiuni noi volumul de cunoștințe însușite în cadrul orelor de curs. Aceste activități au ca scop dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei.
Părintele Constantin Muha, directorul Seminarului, a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenți, amintindu-le rolul pe care consilierul educativ îl are într-o instituție de învățământ, mai ales în aceste vremuri, în care tinerii sunt în căutarea unor modele de urmat în viața lor.
Întâlnirea a continuat cu prezentarea unor exemplede activități desfășurate la Seminarul Teologic din Dorohoi, care constituie un mijloc de formare a competențelor, contribuie la educarea morală și estetică a elevilor seminariști, diciplinându-le acțiunile și extinzându-le orizontul cultural-artistic. Părintele Ionuț Crețu, consilier educativ la Seminar, a precizat că activitățile extrașcolare reprezintă un mijloc de formare a deprinderilor elevilor de a-și folosi, în mod rațional, timpul liber și sunt propice manifestării spiritului de independență și inițiativei.
Anul 2019, în Patriarhia Română, a fost declarat ca „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericești”.
Elevii seminariști sunt antrenați în desfășurarea unor activități specifice, în cadrul cărora se promovează valorile spirituale și tradiționale ale poporului român. De aceea, cadrele didactice prezente au vizionat înregistrarea piesei de teatru „Un bulgăre de humă”, în regia doamnei profesor Cristina Ignat, scenetă prezentată de Trupa de teatru HARIS la Concursul Național „Creangă… la el acasă”, desfășurat la Tg. Neamț, în luna aprilie 2018, premiată cu Trofeul Concursului.
Pentru a evidenția faptul că activitățile extrașcolare sunt necesare și importante pentru tineri, membrii Ansamblului ROMANIȚA au prezentat o suită de dansuri populare, precum și câteva cântece populare.
Oaspeții au vizitat școala, apreciind faptul că la Seminar, elevii au posibilitatea să-și pună în valoare abilitățile și ideile. Centrul Tematic „Ion Creangă”, Biblioteca „Pr. Dumitru Furtună”, Paraclisul „Sf. Ioan Iacob”, Cafeneaua muzicală, au fost câteva dintre obiectivele vizitate.
În cadrul discuțiilor de final, cadrele didactice prezente s-au arătat impresionate de activitățile desfășurate la Seminarul Teologic din Dorohoi, care ar putea constitui exemple de bune practici, au apreciat implicarea și dăruirea elevilor și a cadrelor didactice. De asemenea, părintele Ionuț Crețu, a arătat că toate aceste activități nu s-ar putea desfășura fără colaborarea cu toate cadrele didactice din unitate și, bineînțeles, fără sprijinul conducerii școlii.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.