Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministerul Afacerilor Interne a schimbat regulile şi pentru a avea în stradă agenţi foarte bine pregătiţi va cere, începând cu 1 ianuarie 2020, norme fizice mult mai dure la admiterea în şcolile de Poliţie sau Jandarmerie.
Mai exact, mai marii de la Interne au început cu criteriul de înălţime şi au hotărât ca de acum toţi candidaţii, indiferent dacă sunt băieţi sau fete, să aibă înălţimea minima de 1,70 metri. Apoi, probele fizice, în număr de 12, au fost puternic înăsprite.
Una dintre cele mai grele probe care vor exista în acest traseu aplicativ va fi târârea unui manechin a cărui lungime este de 1,6 metri. De anul viitor acest manechin va avea 60 de kilograme, cu 20 de kilograme mai mult faţă de cât are în actualul regulament. Din acest motiv, unele voci susţin că această probă fizică este aproape imposibil de trecut de fetele care nu au făcut un sport de performanţă.
Pragul minim
Şi următoarea probă va pune ceva probleme. Este vorba de nimerirea unei ţinte prin aruncarea unei mingi de handbal. Dacă acum ţinta este la 7 metri, de anul viitor aceasta va fi la 10 metri depărtare. Noutăţile de la examenul de anul viitor nu se opresc aici. A fost introdusă o probă nouă prin care se verifică forţa, detenta şi viteza de reacţie. Concret, candidaţii trebuie să atingă o minge de tenis suspendată la o înălţime de 2 metri şi 55 de centimetri.
„Cum poţi să faci încătuşare dacă ai în faţa ta unul de 100 de kg şi tu ai 40?” Dumitru Coarnă liderul sindicatului SNPPC
În plus la mai multe probe s-a impus un barem minim, care neatins va aduce în mod automat descalificarea din concurs. Până acum acest prag minim nu exista, la aceste probe fizice acordându-se numai unele puncte de penalizare. De exemplu la săritura în lungime de pe loc neatingerea distanţei de 1,80 metri va aduce descalificarea.
Alt mod de selecţionare
„Au fost un pic ridicate standardele pentru că se doreşte şi un alt mod de selecţionare. Se vrea să se schimbe un pic logica şi paradigma, să intre mai mulţi băieţi decât fete. La teorie, în general, sunt mai bune fetele şi atunci au schimbat un pic opţiunea şi au dat la probe fizice mai dure. Evident, nativ, băieţii sunt mai înzestraţi fizic şi cu antrenamente de intensitate medie ei vor trece mai rapid de aceste teste fizice. Mie mi se pare logic şi corect numai dacă ne gândim în ce situaţii poate fi pus un poliţist în timpul misiunilor. Sigur că trebuie să ai o anumită forţă fizică să faci încătuşarea sau să prinzi un infractor. Cum poţi să faci încătuşare dacă ai în faţa ta unul de 100 de kg şi tu ai 40? Sincer vorbind. Sau ai în faţa ta un infractor de 1,80 şi tu ai 1,50!”, este de părere Dumitru Coarnă, liderul sindicatului preşedintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC). Sursa: adevarul.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.