Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri, 11 octombrie 2019, un grup de 54 de elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, de la cele două secții-Pastorală și Filologie Bilingv, au pornit spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, cu ocazia hramului închinat cinstirii ei.
Acest pelerinaj, devenit de altfel, o tradiție pentru seminariștii dorohoieni, se înscrie în seria de activități extrașcolare, care au ca scop formarea unor deprinderi atât de necesare tuturor tinerilor și copiilor: descoperirea frumuseții spiritualității poporului român, întărirea în dragostea pentru sfinții lui Dumnezeu, cei plini de har și de lumină necreată și cultivarea interesului pentru pelerinajul ortodox ca experiență de viață creștină în care Dumnezeu se descoperă cu multă delicatețe, celor care se ostenesc pentru El.
Elevii, deveniți pentru câteva ceasuri pelerini, au avut parte de o experiență de viață deosebită, pentru că întotdeauna, un astfel de demers naște în sufletele participanților bucuria întâlnirii harului dumnezeiesc, care sălășluiește în trupul sfințit al Sfintei Maici Parascheva și care se dăruiește ca pace, liniște, binecuvântare și lumină sufletească închinătorilor.
„Vreau să-I mulțumesc din suflet lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit tăria și ajutorul necesar pentru a ajunge să mă închin la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Datorită acestui drum lung și greu, am putut să simt cât de apăsătoare au fost cărările pline de spini ale sfinților noștri. M-am simțit cu adevărat liber sufletește când am ajuns în fața Sfintei. Pentru câteva clipe, timpul s-a oprit în loc iar trupul meu s-a tămăduit de toate durerile. Cuvintele nu pot exprima acel sentiment divin, acea legătură divină. An de an mă bucur de aceste momente cu totul unice, întru totul dumnezeiești. Abia aștept ca și anul viitor să răspund chemării Sfintei Parascheva, să pot retrăi ceea ce se poate numi cu adevărat „dragoste față de Dumnezeu". (Dohotaru Daniel Iulian, clasa a XI-a Pastorală)
Pentru mine, această perioadă are o semnificație aparte. Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Paracheva este o binecuvântare pentru fiecare credincios. În acest interval de timp, în care stai la rând și te rogi Sfintei Cuvioase, trăiești un sentiment unic și de nedescris. Să stai la rând 10 ore, sau chiar mai mult, fără să simți vreo durere, chiar este o minune.
Sfânta Cuvioasă a dus o viață simplă și curată. Simplitatea vieții ei, curăția sufletului ei și inima mare, mă atrag an de an, la locul unde se află sfintele ei moaște.
În fiecare an aștept cu nerăbdare să retrăiesc același sentiment de pace și bucurie în suflet deoarece Sfânta Cuvioasă este un izvor de binecuvântare și sănătate duhovnicească și trupească. Nădăjduiesc că îmi va da putere să vin și anul următor cu pace și bucurie în suflet. (Sîrbu Olivia, clasa a XI-a, Filologie Bilingv)
Putem spune că am pornit de departe și cu ajutorul Cuvioasei Parascheva am ajuns și ne-am închinat la sfintele sale moaște. Îi mulțumim Sfintei și Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem si anul acesta și sper că vom ajunge și anul viitor! (Ștefan Ionuț-clasa a XI-a Pastorală)
Activitatea a fost inițiată și organizată de membrii Cercului de Spiritualitate care funcționează în cadrul rețelei de Cluburi Aleph ale Seminarului dorohoian și reprezintă un debut promițător pentru alte activități de suflet în care elevii vor fi implicați în acest an școlar.
Întâlnirea cu Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rămâne o lecție de viață pentru tinerii participanți, care au așezat în cufărul amintirilor frumoase și pline de lumină imaginea unei după amieze în care prietenia și credința s-au împletit cu rugăciunea și dragostea Sfintei Cuvioase, model de adevărată trăire creștină pentru toți cei preocupați de găsirea rostului vieții omului pe pământ. (Pr. Prof. Apetrei Ștefan Ionuț)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.