Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ultimul deceniu, Liceul „Regina Maria” a oferit elevilor săi șansa de a descoperi lumea și prin intermediul proiectelor pe care le-a coordonat la nivel european, pentru care a obținut de două ori consecutiv titlul de Școală Europeană.
Astfel, până în 2020, instituția a dezvoltat peste 40 de proiecte la nivel european, în Programul Erasmus+, Etwinning și Programul de Învățare pe tot parcursul vieții (Comenius, Leonardo), implicându-și elevii în activități inedite, în care limbile străine au devenit instrumentele unor veritabile experiențe de viață.
În anul școlar 2019-2020, Liceul „Regina Maria” a derulat 4 proiecte prin programul Erasmus+, în limbile franceză și engleză, adresate atât elevilor, cât și profesorilor instituției.
Astfel, proiectul „Le patrimoine culturel et son rôle dans le développement personnel des élèves”, a implicat peste 300 de elevi din 6 licee partenere în Activitățile de învățare organizate în sudul Franței, la Beaucaire, și în sudul Turciei, în Antalya. Anul școlar următor va aduce mobilități ale elevilor în Franța, la Paris, în Portugalia, la Porto, în Italia, la Napoli, etapa de evaluare a proiectului realizându-se în România.
Proiectul „Apprendre les langues en créant une page web”, cu acronimul WEBLANGUES, a organizat la IPSCEOA GALLO, Agrigento, Italia, în perioada 10-16februarie 2020, prima Activitate transnațională de învățare, predare și formare alături de parteneri din 2 școli europene.
Urcarea pe vulcanul Etna, descoperirea la pas a minunilor culturale din orașul Palermo, explorarea întregii Sicilii, imnul Italiei cântat cu orice ocazie alături de copii frumoși și deschiși, toate acestea au făcut din săptămâna petrecută în compania colegilor europeni un motiv de sărbătoare pentru cei 12 delegați ai Liceului „Regina Maria”.
Proiectul „My culture-Your culture-Our culture” se află în ultimul an de implementare și a oferit elevilor șansa să scrie amintiri unice alături de parteneri din Grecia, Turcia, Italia și Croația, împărtășind în limba lui Shakespeare tradiții și obiceiuri din toate colțurile Europei.
Pentru că suntem convinși că o educație de calitate pentru elevii noștri înseamnă și formarea permanentă a cadrelor didactice, Liceul „Regina Maria” Dorohoi implementează în perioada 01.06.2019- 31.05.2021 proiectul „Accesibilitate și incluziune socială prin exploatarea resurselor IT în demersul didactic”, pe surt IT4INCLUSION, în cadrul Programului Erasmus+.
Diversificarea strategiilor de predare în abordarea elementelor de cultură, civilizație, actualitate națională și europeană are drept scop incluziunea socială a absolvenților, prin utilizarea mijloacelor moderne de învățare. În același timp, Liceul „Regina Maria” își va diversifica oferta educațională cu 10 discipline opționale noi, pentru Filiera Teoretică, elaborate exclusive în format digital.
Multitudinea activităților derulate la nivel european constituie adevărate punţi interculturale ce asigură elevilor „Reginei” o șansă în plus pentru asumarea unei cariere de succes, descoperirea și afirmarea personală prin intermediul limbilor străine.
(comunicat Liceul „Regina Maria” Dorohoi)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.