Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ghica

9 septembrie 2019! Nimic nu părea a zdruncina bunul mers al unui început de an școlar cu emoțiile, zumzetul și nerăbdarea caracteristice vouă, dragi elevi. Peste foișorul primitor s-a lăsat liniștea.

Dar distanţarea socială nu înseamnă distanţare afectivă, iar festivitatea de încheiere a anului școlar 2019-2020 la Colegiul Naţional "Grigore Ghica" din Dorohoi se cuvine să fie sărbătorită şi în vreme de pandemie.  

Astfel, doamna director, prof. Puiu Otilia, vă transmite următorul mesaj:

„Noi, profesorii, ne-am străduit pe parcursul acestui an să ne menţinem nivelul de pregătire la standardele din ce în ce mai înalte pe care fiecare disciplină de studiu le impune în contextul globalizării informaționale. Elevii unui colegiu, trebuie să manifeste o dăruire sporită în munca numită învăţătură, astfel încât la momentul absolvirii să poată fi mândri că au urmat cursurile unei școli de renume şi să poată cu uşurinţă concura oricărei situaţii pe care viața le-o va scoate în cale. Părinţilor care au avut încrederea de a ne încredinţa copii deveniți între timp adolescenți le mulțumim pentru faptul că au fost alături de noi, completând cu educaţia de acasă munca din sălile de clasă, precum şi pentru ajutorul acordat ori de câte ori l-am cerut.

Vreau să le reamintesc elevilor care tocmai au absolvit clasa a IX, dar și celor de a X-a şi a XI-a, precum și celor de-a VIII-a care după absolvirea examenului național de evaluare ce se apropie vor alege să ne păşească pragul, că a face parte din colectivul de elevi a unei şcoli de renume este un privilegiu şi o onoare. Absolvenții colegiului se mândresc cu faptul că au urmat cursurile acestei şcoli şi recunosc, în mare majoritate, faptul că absolvirea unui liceu bun a însemnat un avantaj incontestabil în cursa vieţii profesionale şi sociale. Dar apartenența la colectivul acestei școli impune și serioase obligații. Sârguinţa, corectitudinea, buna-voinţ[ şi dorinţa de a ajunge departe sunt pârghiile cu care, elevi şi profesori vom reuşi să clădim împreună obiectivul major al şcolii: educație de calitate pentru o viața de calitate.

Celor de clasa a XII-a, care vor păşi în curând într-o nouă etapă a vieţii, le doresc din toată inima succes şi le reamintesc faptul că şi de acum înainte secretele succesului sunt tot aceleaşi iar munca nu s-a terminat. Cu bune şi cu rele, patru ani au trecut, poate cei mai frumoşi ani ai vieții sau poate începutul celor mai frumoşi ani.

Poate că unii dintre noi au marcat mari realizări, poate unii au avut şi decepţii. Poate am reuşit să vă insuflăm interesul pentru diferitele materii de studiu sau poate că v-am condus atât de bine paşii prin aceste materii încât peste câţiva ani veţi reveni ca profesori la catedrele acestui liceu sau veți deveni specialiști de vârf ai respectivelor domenii în orice alt colţ al lumii. Dar dacă am reuşit să vă stimulăm spiritul competitiv şi dorinţa de performanţă, atunci putem să fim mândri că am reuşit să realizăm împreună cel mai important lucru.

Încă o dată vă doresc succes şi să ne revedem sănătoşi la toamnă, iar celor ce părăsesc băncile liceului le doresc mult succes în viață și le reamintesc plăcerea şi obligaţia de a ne reîntâlni la revederea de 10 ani.” (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ghica
DorohoiNews.ro, 12-06-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro