Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Obținerea acreditării în cadrul noului program european Erasmus+ 2021-2027 reprezintă o certificare a calității proiectelor implementate de instituție și un garant al coerenței Strategiei de internaționalizare a Liceului “Regina Maria”.
Cu o experiență de peste 10 ani în derularea de proiecte la nivel european, Liceul “Regina Maria” a urmărit acreditarea în programul Erasmus+, Domeniul Educație Școlară, în vederea implementării organizate și controlate pe termen lung a obiectivelor strategice, a creșterii nivelului de încredere a comunității locale și regionale în capacitatea instituției, a echipei manageriale și a întregului colectiv al Liceului „Regina Maria” în furnizarea de servicii educaționale de înaltă calitate, în concordanță cu standardele europene de formare.
Obținerea acreditării ne oferă, în același timp, certitudinea și oportunitatea de a concentra/organiza/structura în manieră logică și coerentă, într-o perioadă medie de timp, a activităților de formare a cadrelor didactice din prisma nevoilor identificate la nivelul instituției.
Astfel, în anul școlar 2021-2022, urmărim perfecţionarea personalului didactic de conducere și a șefilor de compartimente, în acord cu exigenţele managementului modern, prin participarea la stagii de formare în cadrul Programului Erasmus+, elaborarea și implementarea unui portofoliu de documente și proceduri manageriale, crearea unui ghid comun și utilizarea sistemului informaticprin facilitarea schimburilor de bune practici cu experți din alte sisteme de învățământ europene.
În anul școlar 2022-2023 ne propunem dezvoltarea competențelor digitale pentru 25% dintre profesori și utilizarea resurselor educaționale deschise pentru exploatarea întregului potențial al învățării digitale și online, cât și elaborarea unui set de instrumente comun, în format digital, în urma participării cadrelor didactice la activități de formare/job-shadowing la nivel european în vederea promovării inovației pedagogice, a cercetării și experimentului.
În perioada 2023-2024, instituția urmărește elaborarea unui set de instrumente educaționale online care să promoveze educația favorabilă incluziunii, reducerea părăsirii timpurii a școlii, eliminarea (cyber)bullying-ului, prin participarea a 10 cadre didactice cu atribuții de consiliere și formare la activități în spațiul european. În procesul educațional, dezvoltarea competențelor în aceste domenii va avea drept rezultatși implementarea unui program de consiliere a elevilor prin exploatarea competențelor dobândite și a instrumentelor educaționale elaborate.
Activitatea de formare din anul școlar următor vine în completarea proiectelor de dezvoltare profesională implementate de Liceul “Regina Maria” în perioada 2015-2021, urmărind diversificarea pentrucel puțin 15% dintre profesori a strategiilor de predare și adaptarea lor la standardele europene de calitate. Astfel, beneficiarii activităților desfășurate la nivel european vor elabora un Ghid de bune practici/exemple de activități implementate la clasă – lecții video, tutoriale de învățare, instrumente digitale dobândite în urma experienței de formare.
Creșterea calității activității de consiliere în domeniul pregătirii absolvenților pentru integrarea pe piața muncii se va realiza prin participarea a 5 diriginți/consilier școlar/consilier educativla cursuri de formare/activități de învățare în cadrul Programului ERASMUS+, realizarea și implementarea unui program de consiliere pentru carieră în viziune integrată, la nivelul claselor a XI-a si a XII-a, în concordanţă cu cerinţele pieţei, cât și prin elaborarea unui Ghid de bune practici/set de instrumente/exemple concrete de activități de consiliere în vederea orientării profesionale și a integrării pe piața muncii.
Liceul ”Regina Maria” este o instituție de învățământ a cărei activitate se articulează pe conceptele de calitate în educație, crearea unui mediu incluziv, dezvoltarea și extinderea competențelor transversale, egalitate de șanse. Obținerea acreditării în cadrul noului program Erasmus+ aduce un plus de siguranță în realizarea strategiei instituției, și anume creșterea calității educației prin dezvoltarea competențelor manageriale, schimbul de bune practici, cooperare și formare la nivel internațional pentru profesori și elevi.
(comunicat de presă)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.