Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Calendarul Admiterii la liceu 2021, stabilit prin ordin de ministru din august anul trecut, a fost modificat la finalul lunii trecute. Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a pe locurile de la liceu are loc pe 24 iulie, în loc de 16 iulie, cum era în ordinul inițial. Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, față de 8-14 iulie, cum era în calendarul Admiterii. Aceste modificări sunt prevăzute în Ordinul nr. 3.721/23.04.2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea planificării pentru depunerea fizică a dosarelor. Această planificare ar trebui să se facă în prima zi a etapei de depunere a dosarelor, adică pe 25 iulie, pentru etapa I, de exemplu.
„Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă”, prevede ordinul citat.
Noile reguli arată că „depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate”, iar „în cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie”. „Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii”, se precizează în noile norme.
Cine depune dosarul online trebuie să meargă, totuși, la școală cu documentele în original până pe 24 septembrie.
„În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/ părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor”, se arată în ordinul de ministru.
Repartizarea computerizată a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc la finalul lunii iulie, după o sesiune suplimentară a Evaluării Naționale, care va fi organizată pentru copiii care nu se pot prezenta la cea normală din motive medicale, a anunțat marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, citat de Agerpres.
„Este vorba de o sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională. Atâta vreme cât elevii de clasa a XII-a care, din păcate, nu se vor putea prezenta din motive medicale în sesiunea normală de Bacalaureat, au în acest an o a doua şansă în cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, în toamna acestui an; este normal să fim preocupaţi de dreptul elevilor de clasa a VIII-a care vor să susţină examenul de Evaluare Naţională, dar care, din păcate, nu se vor putea prezenta în sesiunea normală. Deci, pentru a asigura şi celor de clasa a VIII-a dreptul la o sesiune suplimentară, am organizat acea sesiune suplimentară. În mod firesc, repartizarea la liceu se va putea face după ce vom fi încheiat şi cea de-a doua sesiune suplimentară pentru cei care susţin Evaluarea Naţională”, a precizat ministrul.
El a subliniat că decizia organizării unei sesiuni suplimentare „este luată pentru a da şansa elevilor de clasa a VIII-a de a se prezenta la Evaluarea Naţională, dacă, fără să fie vina lor, (…) nu pot din motive medicale”, a spus Cîmpeanu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.