Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Emoții. Bucurie și lacrimi. Fiori și zumzet. Nostalgie, zâmbete și amintiri. Pentru absolvenții reginiști ai clasei a douăsprezecea a sunat ultimul clopoțel, pe data de 26 mai 2022, începând cu ora 12:00, la Liceul „Regina Maria” Dorohoi. A fost greu să cuprindă în cuvinte încărcătura emoțională și truda anilor în care destinele domnilor profesori s-au împletit cu destinele acestei școli. Dascăli de vocație, prin harul și efortul lor desăvârșit, necondiționat au fost și rămân modele pentru fostele și viitoarele generații. Ei i-au învățat să simtă, să gândească, dar mai cu seamă, să își șlefuiască spiritul.
Absolvenții și-au deschis porțile inimii pentru a izvorî calda muțumire și recunoștință, tuturor dascălilor Liceului „Regina Maria” Dorohoi. Dragoste, sinceritate... le-au transmis acești oameni de caracter: dragoste pentru cunoaștere, sinceritate față de ei înșiși. Ei le-au clădit calea cu ajutorul cuvintelor spre răbdare, înțelegere și respect.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului naţional și a imnului liceului „Jos pălăria pentru Regina”. Cursul festiv a fost deschis de către dna director Bolohan Gabriela, care a dat glas amintirilor, privind cu nostalgie către absolvenții reginiști. Același mesaj a fost transmis și de diriginți și de cadre didactice, cei care au scris povestea promoției 2018-2022.
Cursul festiv a continuat în aceeași manieră, cu ultima strigare a catalogului, de către fiecare diriginte: a XII-a A – Matematică informatică, diriginte Anișoara ROTARIU, a XII-a B – Științe ale naturii, diriginte Gabriel HURĂ a XII-a C – Științe ale naturii, diriginte Elena CERCEL, a XII-a D – Științe sociale, diriginte Oana Margareta GOMENIUC, a XII-a E – Filologie, diriginte Alina FOCA, a XII-a F – Tehnician în activități economice, diriginte Gabriela Loredana HRIȚCU, a XII-a G – Tehnician în activități de comerț, diriginte Marin GROZA, a XII-a H – Tehnician electromecanic, diriginte Iulia Mihaela GAVRIL și a XII-a I – Coafor stilist, diriginte Iulia Camelia ILAȘI.
Elevii au recompus anii adolescenței, poate pentru a măsura cât au devenit... Pentru toți, liceul a fost, este și va fi un reper. Păstrează în minte și în suflet, dascăli și învățăcei deopotrivă, prima zi de liceu, primul prieten, chipurile diriginților, imaginea liceului, mirosul de mai... Le păstrează în ei și în ceilalți, în imagini, în momente, în gesturi și în suflet.
Timpul și munca lor amestecate cu timpul și truda cadrelor didactice au reprezentat fundația spiritului și a caracterului tinerilor de astăzi. Șefa de promoție, Oana-Maria Silivăstru din clasa a XII-a A, matematică-informatică, absolventă de 10, și-a exprimat întreaga ei gratitudine, gânduri de recunoștință față de colectivul reginist, declarând:
Dorohoi News: Cum ai reușit să-ți găsești și să-ți păstrezi ambiția de-a lungul anilor de liceu?
Oana-Maria: La festivatatea de începere a noului an școlar, când începeam clasa a 9a, țin minte și acum pe șefii promoției anterioare care fuseseră invitați acolo. Mi se părea absolut imposibil să închei ciclul liceal cu media 10. Mă gândeam: „Wow, trebuie să fii geniu ca să reușești asta". În clasa a IX-a nu mi-am pus obiectivul să termin cu media 10, fiind și un an plin de încercări: profesori noi care aveau așteptări de la noi, materiile dificile de la profilul de mate-info. Mă ambiționam să învăț pentru mine și nu neapărat pentru note. După primul an finalizat cu media 10, a apărut în inima mea dorința de a termina șefă de promoție, demonstrându-mi că se poate. Pot spune că nu mi-am pierdut ambiția deoarece întotdeauna m-am gândit la acest lucru: să termini ciclul liceal, fiind o elevă de top.
D.N.: Care consideri că este cheia succesului?
O.M.: Cred că adevarata cheie a succesului stă în noi, în dorința și în motivația de a face un lucru pe care ți-l propui. Consider ca dacă cineva este destul de ambițios să învețe constant, zi de zi și se dedică unor materii mai importante ar putea fi un șef de promoție la orice profil.
D.N.: Ce înseamnă pentru tine Liceul „Regina Maria” Dorohoi?
O.M.: De Liceul "Regina Maria" mă leagă destul de multe amintiri. Pentru mine, a însemnat mai mult decât o clădire în care mergi să înveți zilnic niște informații, după care le consolidezi acasă. Liceul a însemnat pentru mine activitățile din cadrul orelor, profesorii dedicați materiei pe care o predau și care știu să se transpună în pielea elevului și să-și desfășoare orele într-o atmosferă plăcută, a însemnat participări la olimpiade, în special cea de Limba și Literatura Română, care a fost dintotdeauna pasiunea mea, chiar dacă am urmat un profil real.
D.N: Pentru ce recomanzi Liceul „Regina Maria” Dorohoi?
O.M.: Aș recomanda acest liceu cu cel mai mare drag oricărui elev de gimnaziu, împreună cu sfatul călduros de a-și trăi viata de licean la intensitate maximă. În primul rând, aș recomanda liceul datorită seriozității cu care sunt pregătiți elevii din punct de vedere teoretic și practic, fiind un liceu al performanței, care ocupă mereu locurile fruntașe la olimpiade și datorită profesorilor, care își fac meseria cu devotament și cu zâmbetul pe buze. Pot garanta pentru fiecare viitor licean că la sfârșitul ciclului liceal, vor fi foarte bine pregătiți pentru Examenul de Bacalaureat.
Ecoul muncii ei va înfrunta timpul, continuând să răsune neîntrerupt în conștiința generațiilor de elevi. Conform tradiției, acesta a înmânat cheia liceului viitoarei șefe de promoție, Murăreanu Luciana, clasa a XI-a A.
Urăm din suflet Liceului „Regina Maria” Dorohoi, școala în care absolvenții „s-au născut”, mulți ani de succese, dascălilor ei gânduri de admirație, iar elevilor baftă la examenul de bacalaureat! (Petruța C. și Elisa B.)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.