Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gradi_01

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2022, la Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada” Dorohoi, s-au desfășurat activitățile Proiectului social județean „Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență”. 

Scopul proiectului a fost acela de educare și informare a copiilor cu privire la tipurile de risc generatoare de situații de urgență în vederea cunoașterii măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență, a formării unui comportament adecvat în cazul producerii acestor situații, atât în cazul copiilor cât și al cadrelor didactice și părinților. 

Prin activitățile desfășurate „E incendiu...Ce să fac?/E cutremur....Ce să fac?”, „Acasă la prietenii noștri”, „Hai la drum mici pietoni”, „Liniștea și ordinea publică, pe înțelesul celor mici”, „Prietenii sănătăţii” cadrele didactice, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani/Detașamentul de Pompieri Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi prin Serviciul Voluntar al Situațiilor de Urgență, Poliția Dorohoi/Serviciul Poliției Rutiere,  Spitalul Municipal, Serviciul de Ambulanță Dorohoi au oferit copiilor  informații, reguli de prevenire în situații de risc, prin intermediul activităților distractive, practice, filme educative, jocuri, vizite la sediile unităților partenere.  Au fost prezentate regulile de   circulație pe drumurile  publice, de igienă personală și colectivă care trebuie respectate,  efectele benefice şi dăunătoare ale focului, a pericolelor pe care le reprezintă și a modului în care pot fi   evitate accidentele provocate de incendii, mijloacele de intervenţie în cazul unei situaţii de urgenţă în vederea unei bune conștientizări a respectării regulilor de comportare  privind siguranţa proprie şi a celor din jur.

Au fost prezenți un număr de 62 de preșcolari din următoarele unități școlare: Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada”, Grădinița cu P.N. nr. 4,  Grădinița cu P.P. nr.  6, Grădinița cu P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt ”,  Grădinița cu P.P.  nr. 10 Dorohoi, Grădinița cu P.N. nr. 2 Pomârla, Grădinița cu P.N. Corlăteni, Grădinița cu P.N. Străteni, Lozna.

Proiectul s-a finalizat prin parcurgerea probelor concursului județean „Prietenii lui 112”, carea au constat în  rezolvarea unui chestionar cu întrebări din domeniul situațiilor de urgență și  probă practică prin parcurgerea unui traseu aplicativ. Jurizarea a fost realizată de un juriu de specialitate. Au fost acordate premii conform categoriilor de vârstă.  

Proiectul social județean  „Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență ” este înscris în Calendarul Activităților Educative Județene fiind un proiect reprezentativ pentru judeţ, prin singularitatea sa, prin obiective şi prin regulament. 

„Jocul copiilor cu focul este una din cauzele frecvente de incendiu. Mulţi copii suferă din cauza arsurilor şi din nefericire se înregistrează anual multe decese ale copiilor, în urma unor incendii care au drept cauză jocul cu focul. Deşi pare departe de realitatea actuală, şi copiii pot interveni înainte de a suna la 112 şi de venirea unui echipaj de salvare. Este important ca un copil să ştie pe cine să cheme şi ce să facă în cazul unei situații  de urgență. Gesturi simple îi pot permite să dea ajutor cuiva apropiat şi chiar să salveze o viaţă”. (Ing. Angela Francu – reprezentant SVSU Primăria Dorohoi)

Aducem alese mulțumiri  tuturor partenerilor, colaboratorilor, personalului didactic voluntar, personalului nedidactic, părinților pentru sprijin și implicare în  reușita activităților. (prof. Maria Enache – inițiator proiect)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gradi_01Gradi_02Gradi_03Gradi_04Gradi_05Gradi_06Gradi_07Gradi_08Gradi_09Gradi_10Gradi_11Gradi_12Gradi_13Gradi_14Gradi_15Gradi_16Gradi_17Gradi_18Gradi_19Gradi_20Gradi_21Gradi_22Gradi_23Gradi_24Gradi_25Gradi_26Gradi_27Gradi_28Gradi_29Gradi_30Gradi_31Gradi_32Gradi_33Gradi_34Gradi_35Gradi_36Gradi_37Gradi_38Gradi_39Gradi_40Gradi_41Gradi_42Gradi_43Gradi_44Gradi_45Gradi_46Gradi_47Gradi_48Gradi_49Gradi_50Gradi_51Gradi_52Gradi_53Gradi_54Gradi_55Gradi_56Gradi_57Gradi_58Gradi_59Gradi_60
DorohoiNews.ro, 07-07-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

Caut apartament sau casă de închiriat

Caut apartament sau casă de închiriat
Caut apartament sau casa de inchiriat, exclus Plevna. Relații la telefon: 0773353908

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro