Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Unii dintre elevii din România ar putea avea parte de o schimbare din toamnă, la începutul noului an școlar. Notele nu vor mai fi trecute în catalogul pe care îl știe toată lumea.
De ce schimbare vor avea parte unii dintre elevi în privința catalogului
Dincolo de noua structură a anului școlar, ce va cuprinde cinci module în loc de două semestre, unii dintre elevii din România ar putea scăpa de catalogul clasic. Profesorii din unele școli din țară ar putea să nu mai intre în sălile de clasă cu acest obiect.
În schimb, cadrele didactice ar putea folosi un catalog digital, în cadrul unui program pilot ce a fost inițiat în anul 2020 de Ministerul Educației. Schimbarea nu este obligatorie pentru toate unitățile de învățământ din România.
„În viitor, catalogul fizic va dispărea cu totul. Asta se urmăreşte. Ministerul Educaţiei a lansat o pilotare şi pentru anul şcolar 2022-2023, astfel încât unităţile de învăţământ, atât de stat cât şi cele particulare, pot consemna situaţia şcolară a elevilor doar în format electronic, dar cu condiţia înscrierii în reţeaua de unităţi pilot ce va fi aprobată prin ordinul ministrului pe data de 1 septembrie.
Aceste unităţi nu mai au obligaţia de utiliza în paralel şi catalogul tipărit, iar formularele electronice vor fi tipărite doar la finalul anului şcolar”, a spus Aura Danielescu, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Timiş, potrivit Adevărul.
Cine decide dacă va avea loc această schimbare pentru elevi
Deocamdată, se pot bucura de schimbare doar școlile ale căror directori se înscriu în programul pilot. Cererile trebuie să fie depuse, până la data de 16 august, la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Totuși, după cum a atras atenția inspectorul, chiar și în unitățile de învățământ care trec la catalogul digital, în cadrul programului-pilot, este obligatoriu ca un al doilea catalog, în formă clasică, să fie tipărit şi arhivat la finalul anului.
Deocamdată, doar cadrele didactice de la 248 de unități de învățământ din toată țara, ce au fost alese de Ministerul Educaţiei în anul 2020, au trecut notele elevilor în catalogul electronic.
„Unităţile care vor face parte din această reţea de şcoli pilot, trebuie să aibă contractele semnate cu furnizorii, să aibă programele şi serviciile de catalog electronic, asigurând o siguranţă a datelor cu caracter personal.
Unităţilor de stat din programul pilot le este interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau de către reprezentanţii legali ai acestora. Banii pot veni de la autorităţi locale, din proiecte cu finanţări extrene, din sponsorizări sau donaţii”, a mai spus Aura Danielescu.
Cum se poate lucra cu noul tip de catalog
Catalogul digital sau electronic funcţionează prin intermediul unei aplicații ce poate fi descărcată atât pe desktop, tabletă, cât și pe telefonul mobil. Cadrele didactice pot pune note și absențe, pot motiva absențele și pot calcula mediile.
Totodată, în catalogul digital, cadrele didactice au posibilitatea să facă unele comentarii sau să ofere unele explicații pentru acordarea unor note. Elevii și părinții lor pot accesa catalogul cu o parolă pe care o primesc de la școală.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.