Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Catalin Silegeanu.Gala16.09

„Gala Olimpicilor din Educație”, desfășurată joi în „Aula Magna” a Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, a împletit încurajări, emoții, momente solemne și recunoștință față de cei mai silitori elevi. Compania Hidroplasto s-a numărat printre sponsorii acestui eveniment de susținere a performanței școlare.

„O comunitate se dezvoltă prin sprijinirea celor care se ambiționează să excedeze în formarea lor ca buni cunoscători într-un domeniu care îi pasionează, a celor care își dau silința să evolueze și să aducă cinste obștii. Educația înseamnă disciplină în viață, orientare corectă în plan profesional și antrenarea capacității de proiectare a unor politici publice coerente. Județul Botoșani se bucură de o pepinieră de copii și tineri valoroși, care dovedesc agilitate și își construiesc de timpuriu un traseu frumos în viață. Rolul adulților este să vegheze asupra tuturor, să îndepărteze obstacolele și să acționeze pentru reducerea inechității din educație, pentru o transformare sustenabilă”, a transmis Cătălin Silegeanu, directorul general al Hidroplasto.

El a împărtășit emoțiile elevilor, cărora le-a strâns mâna în semn de admirație față de munca depusă.

„Am simțit că mă întorc în timp și că retrăiesc anii de liceu, am simțit că sunt primit într-o familie extinsă, eu fiind absolvent al acestui colegiu. Am înțeles perfect sentimentul elevilor de clasa a XII-a, pentru care orice adunare capătă alte valențe în ultimul an de studiu. Și cred că nostalgia a molipsit mai mulți invitați prezenți la eveniment”, a spus acesta.

Omul de afaceri susține că premierea elevilor care obțin rezultate deosebite în olimpiade și concursuri naționale este o recunoaștere a eforturilor depuse pe băncile școlii, o conduită firească într-o societate sănătoasă și o datorie a întregii comunități. El atrage atenția însă că factorii decizionali poartă în mod direct responsabilitatea direcției spre care îndreaptă învățământul.

„Oamenii politici s-au înghesuit să adreseze copiilor mesaje de felicitare și încurajare, promițându-le că vor face tot ceea ce le stă în putință pentru ca viitorul lor să nu pătrundă sub o negură. Eu le transmit că puterea exemplului este cea mai clară lecție și că societatea civilă va fi atentă la măsura în care discursul lor, mai mult sau mai puțin citit de pe hârtie, va prinde contur și în realitate. De 30 de ani, școala a fost elogiată în fel și chip, toată lumea a vorbit despre importanța educației, însă interferența politicului a degradat incontestabil calitatea învățământului de masă. Copiii pe care i-am premiat acum au reușit datorită propriei voințe și profesorilor care i-au pregătit, unii dintre ei înfruntând neajunsuri, nedreptăți, carențe. Datoria factorilor de decizie este să elaboreze strategii coerente, să aplice măsuri reparatorii, să lase profesioniștii să își facă treaba, iar managementul educației să fie făcut de specialiști selectați prin concurs. Aceasta este schimbarea de care societatea are cu adevărat nevoie”, a adăugat Cătălin Silegeanu.

„Gala Olimpicilor din Educație” a fost organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Catalin Silegeanu.Gala16.09
DorohoiNews.ro, 16-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro