Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a răspuns apelului de înscriere în competiția „Școală Europeană” lansat în cursul lunii februarie de către Ministerul Educației, calificându-se și obținând astfel titulatura de „Școală Europeană”.
Conferirea acestui titlu atestă calitatea actului educativ și managerial reflectată în activitățile și programele derulate în școală orientate către valorile durabile promovate în cadrul sistemelor europene de învățământ. De asemenea, certifică pregătirea temeinică, armonizată cu dezvoltarea personală, a fiecărui elev, astfel încât acesta să-și descopere propria valoare și unicitate într-un mediu performant, creativ și definit prin empatie. Acest fapt încurajează receptivitatea față de implementarea și dezvoltarea de noi programe în acord cu politicile europene din domeniul educației menite să asigure performanța.
La ediția din acest an, a 18-a, s-au înscris 150 de unități de învățământ preuniversitar, 105 calificându-se, dintre care 6 din județul Botoșani.
Competiția pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.