Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Educația este temelia unei societăți sănătoase, cu principii, bazată pe competențe, abilități și aptitudini.
La deschiderea anului școlar la Școala Profesională „Sf. Apostol Andrei” Smârdan a fost alături de cadrele didactice, auxiliare, nedidactice, părinți și elevi din partea ISJ Botoșani, doamna inspector școlar pentru management, prof. Galia Hrimiuc, care a transmis atât mesajul dumneaei, cât și mesajul domnului inspector școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc; la celelate structuri doamna director, prof. Grigore Alina a transmis pe lângă mesajul dumneaei și pe cel al domnului primar, Marcel Chelariu pentru anul școlar 2023-2024: „Multă sănătate tuturor, cadrelor, părinților, elevilor și mult succes”, asigurându-ne de sprijinul dumnelui și al Consiliului Local al Primăriei Suharău.
La fiecare structură s-a săvârșit slujba de Te-Deum de către preoții parohi, care au adus binecuvântarea începutului de an școlar în inimile tuturor celor prezenți.
„Dacă-L avem pe Dumnezeu în suflet, vom reuși!” director, Prof. Alina Grigore
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.