Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sistemul educațional românesc a fost subiectul multor dezbateri și critici din cauza numeroaselor probleme cu care se confruntă, iar una dintre acestea este metodologia de acordare a burselor de merit. Într-un caz recent, un elev din Ploiești a primit o bursă de merit cu o medie de numai 4,59, accentuând problema unui sistem unde elevii sunt răsplătiți mai degrabă în mod arbitrar.
Unitatea de învățământ care a decis acordarea bursei de merit chiar și unui elev cu media de 4,59 este Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești. Conform metodologiei-cadru elaborată de Ministerul Educației, 373 de elevi se încadrează în procentul de 30% din fiecare clasă, indiferent de media lor generală anuală din anul școlar trecut.
„Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anual acesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”, a precizat directorul directorului unității, Mădălina Boteanu.
Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.
„E o discriminare. Să se numească oricum altfel, dar nu de merit”, a declarat presei locale Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național „MIhai Viteazul” din Ploiești. La această școală, 857 de elevi sunt beneficiari ai bursei de merit, în cuantum de 450 de lei lunar. Doar trei dintre aceștia, care învață la profilul sportiv, au medii sub 9. Alți 46 primesc acest stimulent financiar, fiind olimpici.
Actul normativ care a dus la apariția situațiilor aberante din învățământul românesc
Conform metodologiei publicate în Monitorul Oficial, bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
d) elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;
e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
f) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
g) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.