Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și cadrele didactice.
În această săptămână, în cadrul programului național „Școala Altfel”, peste 250 de elevi de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi și „Școala Gimnazială nr.1 Dorohoi au fost în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.
Au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie, iar cei mai îndrăzneți au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.
Tot în această săptămână, elevii de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi, Școala Gimnazială nr. 13 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Hudești, Școala Gimnazială nr.10 Botoșani, Școala Gimnazială „Ion Bojoi” Flămânzi, Școala Gimnaziala „Petru Zamfirescu” Prisăcani și Grădinița nr. 19 Botoșani au fost vizitați de pompierii militari și voluntari. În total, aproaximativ 2 000 de copii.
Aceștia le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.
Paramedicii SMURD le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică fie că vorbim de accident, hemoragie masivă, obstrucția căilor respiratorii, infarct sau accident vascular cerebral, respectiv să evalueze victima, să solicite ajutor specializat prin numărul unic de urgenţă 112 și să o supravegheze până sosirea primului echipaj de prim ajutor.
Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații.
Elevii și cadrele didactice au fost angrenați și în exerciții de evacuare în caz de cutremur și incendiu.
Și cum cel mai ușor se învață din exemple, pompierii i-au sfătuit:
- să nu se joace cu chibrituri, brichete și să nu aprindă lumânări;
- să nu imite lucrurile periculoase pe care le văd pe rețelele de socializare și să nu accepte provocările persoanelor necunoscute;
- să nu se cațăre în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;
- să nu se joace în zona căilor ferate și să nu se urce pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face o fotografie;
- dacă văd un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, să se îndepărteze și să cheme un adult să vadă despre ce este vorba.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.