Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Targ toamna Scoala Dimacheni_16

În data de 27 octombrie 2023, preșcolarii și elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială Nr.1 Dimăcheni, coordonați de profesorii lor și sub atenta îndrumare a doamnei director prof. Ana – Maria Ilaș, au organizat prima ediție a târgului de toamnă. La eveniment au participat cadrele didactice,  elevii de gimnaziu, părinți și bunici, precum și domnul primar al comunei Dimăcheni, MARINEL Moruz, care a apreciat activitatea și eforturile celor implicați.

Activitatea face parte din proiectul „Târgul produselor de toamnă”, care s-a desfășurat pe parcursul acestei săptâmâni, astfel: a debutat cu un atelier de pictură având ca temă anotimpul toamna, a continuat cu activitatea de conservare a legumelor și s-a încheiat cu un târg unde elevii au învățat să folosească trocul ca modalitate de cumpărare a produselor.

Scopul proiectui „Târgul produselor de toamnă” a fost dezvoltarea spiritului de echipă, a abilităților culinare și gospodărești specifice satului și promovarea valorilor tradiționale prin implicarea elevilor în activități specifice anotimpului toamna. 

„Toamnă, toamnă dintre vii
Nu credeam c-o să mai vii
Și de-o vreme te așteptam
Stând la ușa și la geam
Și credeam c-o să ne aduci
Mere și gutui și nuci
Struguri dulci și rozachii
Noi știam că vei veni,
Să ne umpli zările
De toate culorile
Iar acum că ne-ai venit
Dragă toamnă, - Bun sosit!”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Targ toamna Scoala Dimacheni_16Targ toamna Scoala Dimacheni_01Targ toamna Scoala Dimacheni_02Targ toamna Scoala Dimacheni_03Targ toamna Scoala Dimacheni_04Targ toamna Scoala Dimacheni_05Targ toamna Scoala Dimacheni_06Targ toamna Scoala Dimacheni_07Targ toamna Scoala Dimacheni_08Targ toamna Scoala Dimacheni_09Targ toamna Scoala Dimacheni_10Targ toamna Scoala Dimacheni_11Targ toamna Scoala Dimacheni_12Targ toamna Scoala Dimacheni_13Targ toamna Scoala Dimacheni_14Targ toamna Scoala Dimacheni_15Targ toamna Scoala Dimacheni_19Targ toamna Scoala Dimacheni_17Targ toamna Scoala Dimacheni_18Targ toamna Scoala Dimacheni_20Targ toamna Scoala Dimacheni_21Targ toamna Scoala Dimacheni_22Targ toamna Scoala Dimacheni_23Targ toamna Scoala Dimacheni_24Targ toamna Scoala Dimacheni_25Targ toamna Scoala Dimacheni_26Targ toamna Scoala Dimacheni_27
DorohoiNews.ro, 28-10-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro