Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară și cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor de frontieră au organizat o acțiune la data de 24 noiembrie 2023, pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc în zona unităților de învățământ.
Astfel, forțele de ordine au acționat în proximitatea școlilor, fiind legitimate 42 de persoane, dintre care 8 elevi, care absentau de la cursuri și au fost verificate 10 unități economice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 16.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.