Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Orice copil care apare pe lume este un dar al lui Dumnezeu și, ca atare, o minune!” (Părintele Dumitru Staniloae)
Continuând tradiția ultimilor 5 ani, Colegiul Național ”Grigore Ghica” a sărbătorit femeia- mamă și viața și valorile ei, în luna martie, în cadrul proiectului educațional LUNA PENTRU VIAȚĂ – ”CONSTRUIM ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ”, ca parteneri ai departamentului Pro Vita din cadrul Protopopiatului Dorohoi.
Obiectivele proiectului au vizat promovarea valorilor vieții umane, ale familiei și ale vocației parentale, în special ale dreptului la viață al tuturor ființelor umane de la concepție până la moartea naturală și cultivarea unei culturi pro viață în rândul elevilor, care încorporează cele 4 valori esențiale: viața umană, familia, educația și credința în Dumnezeu. De asemenea, proiectul a oferit posibilitatea cadrelor didactice, părinților si elevilor să dobândească experiență de voluntariat în activități Pro Vita.
Proiectul a fost coordonat la nivelul colegiului de către voluntarii Pro Vita: prof. Gianina CUCOREANU, prof. Xenia CONSTANTIN, prof. Claudiu ZUGRAVU și prof. responsabil SNAC Carmen AGRĂPINEI, cu implicarea cadrelor didactice, a elevilor și a părinților.
Activitățile de amploare s-au desfășurat în Aula colegiului, cu participarea cadrelor didactice și a elevilor din toate clasele, având ca invitați preoți, profesori și medici.
Vineri 22 martie 2024, doamna doctor Ioana ALEXANDROAIE din cadrul Spitalului Județean Mavromati și doamna psiholog Ionela VLASINESCU de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Botoșani, însoțite de părintele protopop pr. prof. Ionuț Ștefan APETREI, au susținut o conferință cu tema ”Împreună Construim Pentru Viață”, în cadrul căreia elevii au putut adresa întrebări și primi consiliere cu privire la darul vieții, concepție, prevenție, acceptare și toleranță față de toți cei din jur, inclusiv față de copiii care se nasc cu sindrom Down sau alte dizabilități.
Marți 26 martie 2024, a avut loc dezbaterea ”Darul Vieții – Taină și Adevăr”, condusă de părintele diacon dr. Petru CERNAT, profesor asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Staniloaie” din Iași, însoțit de pr. prof. Marian Liviu IFTODE, coordonator al sectorului Pro Vita, Dorohoi. Interacțiunea a fost extrem de caldă și relaxantă, elevii au primit răspunsuri științifice și teologice la întrebările legate de momentul în care începe viața și dacă un embrion este considerat ființă umană; domnul profesor Petru CERNAT a argumentat punctul de vedere al bioeticii creștine, care consideră că omul este om din momentul concepției.
În cadrul școlii, la orele de religie, prof. Xenia CONSTANTIN a prezentat proiecții de filme pro viață și a coordonat dezbateri în legătură cu tema ”Construim Împreună Pentru Viață” la clasele a X-a A, a X-a E, a X-a F, a X-a B, a X-a D, a IX-a A, a IX-a B, a IX-a C, a IX-a F, a XI a A, a XI-a E, a XII-a A și a XII-a C.
Prof. Claudiu ZUGRAVU a desfășurat activitatea de dezbatere cu tema ”Familia Creștină, astăzi” cu elevii clasei a XI-a D și activitatea de dezbatere, vizionare filme și realizarea de postere pentru Marșul din 30 martie, cu elevii claselor a XII-a. Prof. Dana ADĂSCĂLIȚEI a desfășurat activitatea ”Prețuim Viața!” la clasa a X-a C, prin vizionare de filme Pro Viață urmate de dezbatere.
Prof. Gianina CUCOREANU a coordonat atelierele de lectură ”Spune-mi o poveste pentru Suflet!” (clasa a XI-a C), ”Mama și sensul Vieții” (clasa a XI-a D), dezbaterea Pro Life pe baza unor proiecții de filme de scurtmetraj (clasa a X-a A ), atelierul de desenat pancarte si mesaje Pro Viață (clasa a XI-a C), și seminarii pe tema Adopției ca șansă la Viață (clasele a IX-a B, a IX-a A). La ora de consiliere și orientare din 21 martie 2024, clasa a XII-a B a avut plăcerea de a-l avea ca invitat pe părintele protopop pr. profesor Ionuț Ștefan APETREI, care le-a vorbit copiilor despre Darul Vieții din perspectiva teologică, precum și despre misiunea organizației Pro Vita și importanța voluntariatului.
Proiectul Luna pentru Viață și-a atins punctul culminant în 30 martie 2024, când elevii și profesorii voluntari ai colegiului au participat la Marșul pentru Viață organizat de Protopopiatul Dorohoi în colaborare cu instituțiile statului. Aceștia au ajutat la organizarea și desfășurarea atelierelor de lectură, jocurile copilăriei, desen, scriere de scrisori către mama, dans și muzică folk, care au avut loc în Parcul Cholet înainte de Marșul pentru Viață, iar mărturiile lor ne arată faptul că proiectul derulat și-a atins obiectivele.
„Pentru mine, oportunitatea de a participa la Marșul pentru Viață a fost o adevărată binecuvântare! A însemnat foarte mult pentru mine faptul că am putut aduce un zâmbet pe chipul unui copil! Mi-am reamintit cât de important este să zâmbești și să apreciezi fiecare lucru pe care viața îl oferă. Energia copiilor a fost una copleșitoare, iar faptul că erau extrem de cooperanți ne-a ajutat pe noi, voluntarii, să căpătăm mai multă încredere în ceea ce facem! Cu siguranță, nu va fi ultima dată când voi lua parte la o astfel de acțiune, dorindu-mi din ce în ce mai mult să mă implic, regăsindu-mă în acest mediu prielnic pentru dezvoltarea sufletului meu. Îndemn pe oricine să participe la o astfel de activitate, în urma căreia rămâi cu un sentiment de împlinire sufletească și cu multe amintiri de neuitat!” (Ionela LĂBUȘTEANU, clasa a XI-a C, voluntar al atelierului JOCURILE COPILĂRIEI)
„Să fii voluntar înseamnă să fii o persoană puternică, ce dorește binele celor din jur, nu numai al său. Să fii voluntar înseamnă să oferi timpul, energia și abilitățile tale fără a avea așteptări financiare, ci doar sufletești. Mereu mi-a plăcut să ajut lumea, de aceea mi-a făcut plăcere să mă implic în organizarea Marșului Pentru Viață, rămânând uniți în echipa Pro Vita și arătând frumusețea vieții și valorile ei. Cea mai mare satisfacție ca voluntar este aceea de a vedea pe fața persoanei pe care o ajuți răsărind un zâmbet. Acest simplu gest îți aduce liniște sufletească, dar și stimă de sine crescută când te întâlnești ulterior cu copilași care te salută și zâmbesc, aducându-și aminte de tine!” (Diana Maria GĂBINAT, clasa a XI-a C , voluntar al atelierului JOCURILE COPILĂRIEI)
„Marșul pentru Viață îl pot descrie ca pe o provocare pe care am acceptat-o cu multă curiozitate, cu interes și bucurie. Ideea de a fi voluntar și de a mă implica în această activitate a venit cu mici rețineri, nu știam la ce să mă aștept, nu știam dacă voi rezona cu ceilalți voluntari, dacă voi face față cerințelor și așteptărilor coordonatorilor. În mod surprinzător și plăcut, întreaga echipă a fost unită, am colaborat frumos și armonios unii cu alții, tinerii voluntari și-au exprimat dorința de a se ajuta între ei pentru buna organizare și desfășurare atât a activităților cu copiii, cât și a Marșului în sine. Am schimbat păreri și sugestii între noi pentru ca totul să iasă impecabil. Sunt recunoscătoare pentru că am avut ocazia să cunosc și să interacționez cu tineri care susțin valorile creștine, viața și dragostea față de semenii noștri!” (Bianca Georgiana BORDEI, clasa a XII-a D, voluntar al atelierului de LECTURĂ PENTRU VIAȚĂ)
Alese mulțumiri părintelui protopop prof. pr. Ionuț Ștefan APETREI pentru sprijinul și colaborarea armonioasă din cadrul proiectului, pentru dragostea cu care a acceptat invitația de a veni în mijlocul nostru și de a răspunde la întrebările copiilor legate de viață, credință și valorile ei. Sfinția sa a ales să adreseze și un mesaj voluntarilor (profesori și elevi) de la colegiul nostru:
„În calitate de reprezentant al Protopopiatului Dorohoi, inițiatorul acestei campanii cu caracter educational la nivel local, mulțumesc în mod deosebit, pentru frumoasa colaborare, Domnului Director Prof. Șlincu Georgel Costel, echipei de coordonatori, cadrelor didactice și elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica” din municipiul Dorohoi, implicați în activitățile de proiect. Am convingerea că doar printr-o educație responsabilă, centrată pe valori autentice, putem să pregătim tinerii nostri pentru a contrui o lume mai bună, în care dragostea pentru semeni și valoarea vieții umane să fie coordonatele oricărei alegeri pentru Viață.”
A da șansă la viață unui copil, a-l crește și educa pentru a fi fericit, independent și un bun creștin și cetățean al acestui popor pentru acest popor sunt lucrurile care m-au motivat să particip la acest Marș pentru Viață și să mă alătur semenilor mei, celor din comunitatea mea, ca, într-un glas, să putem fi vocea celor care nu pot decide pentru ei, dar care, toți, merită o poveste, o zi de naștere, o familie, o biserică, o școală și tot ce e mai bun pe lume! (PROF. Gianina Magdalena CUCOREANU)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.