Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pasionații de chimie au avut ocazia sâmbătă, 20 aprilie 2024, să își testeze cunoștințele în cadrul Concursului „Magda Petrovanu”.
Competiția, organizată de Facultatea de chimie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a ajuns la a XIII-a ediție și atrage, an de an, pasionații de chimie din ciclul liceal. Obișnuiți să se regăsească între premianții fiecărei ediții, cei 5 participanți de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, coordonați de prof. Mariana Sandu, au confirmat excelenta pregătire și interesul deosebit pentru acest domeniu.
Astfel, Flavia-Ilary Agheorghițoae, din clasa a XI-a B, a obținut punctaj maxim și premiu de excelență; Raluca Lepardă, clasa a X-a B și Robert Cucuruz, clasa a IX-a A, au obținut Premiul III, iar Ana-Maria Ursan și Alexandru Andrieș, clasa a X-a B-Mențiune.
„Pentru mine, concursul de chimie Magda Petrovanu reprezintă cel mai frumos prilej de a-mi confirma eforturile și pasiunea, punctajul maxim la concurs reușind să-mi alimenteze ambiția și încrederea pentru următoarea provocare de la Buzău, în cadrul Olimpiadei Naționale de Chimie. Concursul îți testează nu doar cunoștințele, ci și atenția și răbdarea, fiind structurat după modelul subiectului de admitere la medicină.”, a declarat pentru Dorohoi News, Flavia Agheorghițoae.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.