Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Pe data de 3 iunie 2024, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a găzduit festivitatea de absolvire a claselor a XII-a, un eveniment plin de emoție și bucurie, care a marcat sfârșitul unui capitol important în viața elevilor noștri și începutul unei noi etape pline de promisiuni.

Mesajul emoționant, al domnului primar, ing. Dorin Alexandrescu, invitatul evenimentului, a fost completat de cuvintele de încurajare și sfaturi din partea profesorilor diriginți, creând un moment de reflecție și apreciere pentru anii petrecuți împreună.

Discursurile emoționante din cadrul festivității au înlăcrimat ochii celor prezenți și au răscolit nostalgia unor ani trecuți, atingând sufletele elevilor mai mici, profesorilor, diriginților, părinților, dar mai cu seamă, sufletele absolvenților.

Domnul director, prof. Șlincu Georgel, a transmis un mesaj plin de încărcătură emoțională, plin de speranță și mândrie elevilor: “Am bucuria de a mă adresa unor aproape adulți acum în 2024 și pe care i-am primit în septembrie 2020 ca pe copii care pășeau spre adolescență. Menirea școlii este de a vă educa și asta înseamnă dobândirea de cunoștințe la diferite materii, care vor contribui la formarea voastră profesională, formarea de abilități – pentru ca ceea ce ați învățat pe parcursul anilor de liceu să folosiți în viața de zi cu zi- și nu în ultimul rând, de atitudini, care vă vor ajuta să vă raportați corect la voi înșivă și la ceilalți și să faceți cele mai fericite alegeri în viață.

Sperăm să vă fi transmis cunoștințele la înalte exigențe și acestea să vă ajute să obțineți succesele dorite, iar școala noastră  să contribuie la reușita voastră. Proiectele extrașcolare și extracurriculare desfășurate, sperăm că v-au deschis orizonturi noi spre cunoaștere și mai ales comunicare făcându-vă să vă doriți mai mult de la voi și să vreți permanent să vă autodepășiți.

Luați cu voi amintiri, prietenii (unele pentru o viață) și o mulțime de visuri pe care vi le-ați făcut și care, noi cei de la Ghica, vă dorim să vi le realizați în totalitate.

Tinerețea vă face să vă doriți reușita și succesul cât mai curând, dar nu uitați că și răbdarea este o calitate ce vă poate conduce spre succes și că și eșecul face parte din viață, dar ține de voi să-l faceți pasager.

În numele meu și al colegilor mei vă mulțumim pentru elanul tineresc și entuziasmul cu care ne-ați contaminat și care ne-au făcut să uităm de trecerea anilor. Cu siguranță că am luat și noi un strop de bucurie, făcându-ne de multe ori să uităm grijile cotidiene.

Ne dorim să vă amintiți cu drag de școală și să reveniți cu plăcere ori de câte ori veți simți că ceva din cei patru ani petrecuți cu noi, vă cheamă!

Urmează pentru voi examene importante bacalaureat, facultate, pentru unii școli postliceale și ce mai considerați voi, dar nu uitați și de examenul reușitei voastre ca oameni, și la toate  noi vă dorim succes maxim!”

Momentul culminant a fost aruncarea tocilor, simbolizând eliberarea și începutul unei noi călătorii. Zâmbetele, lacrimile de bucurie și îmbrățișările au încheiat o zi plină de emoție și speranță. (prof. Monica Ifrim, consilier educativ)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1234567
DorohoiNews.ro, 07-06-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro