Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Verde la Regina_007

Împreună învățăm despre animale și natură! este proiectul desfășurat la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”.Proiectul își propune să promoveze, prin intermediul activităților, importanța biodiversității pe planeta noastră. 

 Activitatea organizată în data de 22.10.2024 s-a desfășurat în parteneriat cu Biroul pentru Protecția Animalelor, Botoșani, reprezentat prin Inspector principal de poliție, Chitan Sorin și Sectorul  Poliției de Frontieră, Dorohoi, reprezentat prin Agent șef principal de poliție, Burighean Sebastian, însoțit de câinele TAZADA, Agent șef de poliție, Șuhan Simona, și Agent de poliție, Alexoae Daniel, însoțit de câinele CAPA. 

Protecția animalelor este o problemă importantă care vizează asigurarea bunăstării și tratamentului etic al tuturor animalelor fie ele domestice sau sălbatice. În același timp, animalele (în special câinii) sunt folosite în diverse domenii datorită capacității lor senzoriale impresionante. Unul dintre aceste domenii este detectarea drogurilor, câinii dresați atingând adevărate performanțe. Cei doi câini, Tazada și Capa, cu specializarea detectare de stupefiante,  au demonstrat precizie, eficiență, strictețe, energie și sociabilitate.

Sub deviza ”Elevii și animalele fac echipă bună” reprezentanții biroului pentru protecția animalelor au împărțit pliante elevilor și au prezentat legislația protecției animalelor.

În cadrul activității, elevii și profesorii voluntari au făcut donații adăpostului de căței și au discutat cum se asigură protecția acestor animale și în ce mod colaborarea între om și animal poate fi realizată într-o manieră etică și responsabilă. (Comunicat de presă echipa de coordonare a proiectului).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Verde la Regina_007Scoala Verde la Regina_001Scoala Verde la Regina_002Scoala Verde la Regina_003Scoala Verde la Regina_004Scoala Verde la Regina_005Scoala Verde la Regina_006Scoala Verde la Regina_008Scoala Verde la Regina_009Scoala Verde la Regina_010Scoala Verde la Regina_011Scoala Verde la Regina_012Scoala Verde la Regina_013Scoala Verde la Regina_014Scoala Verde la Regina_015Scoala Verde la Regina_016Scoala Verde la Regina_017Scoala Verde la Regina_018Scoala Verde la Regina_019
DorohoiNews.ro, 22-10-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro