Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Elevii şi preşcolarii intră vineri în vacanţă, care va dura până la 30 octombrie, potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
În perioada 22 - 30 octombrie 2011, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Structura anului şcolar 2011-2012 a fost modificată faţă de cea a anului în trecut, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată.
Primul semestru se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între 16 ianuarie şi 22 iunie. Vacanţa de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie-15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie.
Elevii claselor II -XII au susţinut în septembrie, la două săptămâni de la începerea anului şcolar 2011-2012, testele de evaluare iniţială la materiile de bază, rezultatele obţinute urmând să fie utilizate ca reper pentru măsurarea progresului şcolar. Pentru elevii din anii terminali, testele au avut specificul evaluărilor naţionale, respectiv cel al bacalaureatului. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.