Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala altfel pompieri_010

Grija pentru frații mai mici a fost lecția predată de pompieri, elevilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Lunca și Școala Gimnazială Zlătunoaia, astăzi. Aceștia le-au explicat cât de periculos este să lase la îndemâna celor mici obiecte care pot bloca căile respiratorii, aparate electrice care pot provoca arsuri sau vase cu lichid fierbite cu care cel mic ar putea să se opărească. Nu au omise nici sfaturile legate de produsele cosmetice sau medicamentele care trebuie să fie ținute în locuri unde frații mai mici nu au acces, știut fiind faptul că inghițite pot genera intoxicații grave.

Ținând cont de faptul că în județul Botoșani au fost situații în care copii nesupravegheați s-au rănit cu uneltele acuțite din gospodărie din gospodărie, elevilor li s-a reamintit că acestea trebuie depozitate în magazii.

Pompierii le-au explicat și faptul că în case și gospodării există numeroase situații în care cei mici ar putea fi în pericol de înec și i-au îndemnat să acopere cu capace orice vas cu apă din curte sau casă: cratițe mari, găleți, căzi, butoaie, etc. La fel și fântâna. Orice goapă cu apă poate pune în primejdie copilul mic și trebuie îngrădit accesul în aceste zone.

Pe timpul activităților au mai fost transmise următoarele sfaturi:

- nu lăsați la îndemâna fraților mai mici obiecte de uz casnic – foarfece, forfecuțe, lame, ace, bricege, andrele de tricotat, cârlige de croșetat etc;
- păstrați în sertarele din partea de sus cuțitele, furculițele, scobitorile, tirbușoanele și orice ustensile din bucătărie;
- așezați în dulapurile de haine eșarfele, fularele, cordoanele, curelele. Din joacă, frații mai mici le pot înfășura în jurul gâtului, neavând abilitatea de a le mai desface.

Pompierii le-au explicat și cum trebuie să reacționeze în cazul în care cel mic are nevoie de ajutor medical în urma unui accident casnic fie că vorbim de arsuri sau opăriri, înghițire corpi străini, traumatisme sau intoxicații, dar și în caz de incendiu sau cutremur. 

La finalul întâlnirii, elevii au primit câte o broșură din cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”, editată cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani, care conține sfaturi pentru înlăturarea pericolelor din mediul casnic.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între unitatea de învățământ și ISU Botoșani, în cadrul programului național „Școala Altfel”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala altfel pompieri_010Scoala altfel pompieri_001Scoala altfel pompieri_002Scoala altfel pompieri_003Scoala altfel pompieri_004Scoala altfel pompieri_005Scoala altfel pompieri_006Scoala altfel pompieri_007Scoala altfel pompieri_008Scoala altfel pompieri_009Scoala altfel pompieri_011Scoala altfel pompieri_012Scoala altfel pompieri_013Scoala altfel pompieri_014Scoala altfel pompieri_015Scoala altfel pompieri_016Scoala altfel pompieri_017Scoala altfel pompieri_018Scoala altfel pompieri_019Scoala altfel pompieri_020Scoala altfel pompieri_021Scoala altfel pompieri_022Scoala altfel pompieri_023
DorohoiNews.ro, 10-04-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro