Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Totul începe ca o poveste... 21 octombrie 2011: elevii “fac cunoştinţă” cu "profesia" de lider. Vor învăţa ce înseamnă să fii o persoană cu adevarăt implicată, cum să ajungi la un consens cu alte câteva zeci sau chiar sute de persoane care nu întotdeauna sunt de aceeaşi părere cu tine, şi, nu în ultimul rând, cum să împarţi timpul dedicat "lucrurilor serioase" cu distracţia. “Consiliul Elevilor reprezintă o formă de organizare asociativă a elevilor, un factor important al democratizării şcolii şi a relaţiilor profesor - elev. Nevoia existenţei unui Consiliu al Elevilor vine, în primul rând, din nevoia elevilor de a- şi exprima opiniile şi de a- şi pune în aplicare ideile. Elevii au nevoie de o structură în care să se poată manifesta independent, pe care să o administreze şi organizeze, cadru de învăţare şi maturizare. Această structură îi ajută să înţeleagă mai bine societatea în care trăiesc oferindu- le experienţa necesară pentru a începa o viaţă pe propriile puteri.” (Ghid privind desfăşurarea alegerilor pentru Consiliul Naţional al Elevilor).
În urma votului, direct şi secret, elevii Colegiului Naţional “Grigore Ghica” şi-au exprimat opţiunea pentru un lider al Consiliului Şcolar al Elevilor dintr-un număr de patru candidaţi ce şi-au depus candidaturile online (www.wedu.ro). Dosarul de candidatură a conţinut următoarele documente : Curriculum Vitae al candidatului în format Europass; plan de activităţi pentru C.Ş.E. pe anul şcolar respectiv; scrisoare de motivaţie şi acordul părintelui. După validarea dosarelor, în perioada 17-20 octombrie 2011, candidaţii au desfăşurat campania propriu-zisă, intitulată sugestiv „E timpul tău!”, sub formă de dezbateri, cu susţinerea candidaturii în faţa întregului colectiv al elevilor, finalizate cu întrebări din public. Alegerile au continuat în data de 25 octombrie 2011, dar, de această dată în cadrul C.Ş.E. ,având drept scop alegerea, prin vot deschis, a responsabililor celor cinci departamente. Departamentele din cadrul unui C.Ş.E. sunt comisii specializate pe un anumit tip de activitate (mediu/ecologie, cultural- artistic, de sport, financiar, de informare, Avocatul Elevului, mobilitate, informare şi formare).
Astfel, echipa BEX a C.Ş.E.”Grigore Ghica” este completă:
PREŞEDINTE : SANDU LARISA (clasa a XI – a), aleasă şi PRIM- VICEPREŞEDINTĂ în cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) la alegerile din data de 28 octombrie 2011 ce au avut loc la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, în Sala Multimedia. Consiliul Judeţean al Elevilor reprezintă o structură consultativă a Inspectoratului Şcolar Judeţean şi reprezintă la nivel judeţean pe elevii din învăţământul preunversitar.
VICEPREŞEDINTE: CĂRĂUŞU ANDREEA, clasa a X - a
VICEPREŞEDINTE: UNGUREANU CARINA, clasa a XI - a
VICEPREŞEDINTE: PRECOB EMA, clasa a X - a
SECRETAR : OSTAFE DANA, clasa a IX - a
DIRECTOR DEPARTAMENT CONCURSURI ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE
PĂDURARIU SIMONA ,clasa a X – a
DIRECTOR DEPARTAMENT CULTURĂ, EDUCAŢIE ŞI PROGRAME ŞCOLARE
PRISACARIU VLADIMIR, clasa a XI - a
DIRECTOR DEPARTAMENT SPORT ŞI PROGRAME DE TINERET
FUSA ADRIAN, clasa a X - a
DIRECTOR DEPARTAMENT AVOCATUL ELEVULUI
ANECHI MARINA, clasa a IX - a
DIRECTOR DEPARTAMENT MOBILITATE , INFORMARE, FORMARE
CERNUŞCĂ LAVINIA , clasa a X - a
Întrebată ce reprezintă pentru ea aceste funcţii (preşedinte al C.Ş.E.şi vice-preşedinte C.J.E), Larisa ne-a răspuns: “Mi-am dorit succesul şi nu perfecţiunea. Am considerat că nu trebuie să renunţi niciodată la dreptul tău de a greşi, pentru că atunci îţi vei pierde abilitatea de a învăţa lucruri noi şi de a înainta în viaţă. Astăzi, suntem ultimii pe pământ, care decidem pentru ziua de mâine, cum va arăta ea, pentru ca mâine, alţii să decidă în locul nostru. Suntem piatra de hotar a orizontului lumii, vinovaţi de felul cum el va arăta pentru generaţiile urmatoare. Astfel, eu am considerat că depunerea candidaturii la C.Ş.E. şi la C.J.E. este cel mai bun lucru care pot să îl fac, atât pentru mine cât şi pentru cei din jur. Pentru mine, Consiliul Şcolar al Elevilor şi Consiliul Judeţean al Elevilor reprezintă, în primul rând responsabilitate, puterea de a te afirma, de a lucra într-o echipă minunată şi de a-i ajuta pe ceilalţi. Nu contează cât de dificil pare. Atâta timp cât îţi place ceea ce faci, nu există limite în atingerea idealului propus. Eu iubesc ceea ce fac ! Lucrez într-o echipă cu nişte persoane fantastice iar ceea ce ne carcaterizează pe toţi este arta de a fi când foarte îndrăzneţi, când foarte prudenţi şi anume arta de a reuşi.”
Membrii BEX ai C.Ş.E.Grigore Ghica speră să implice în activitaţile lor cât mai mulţi liceeni, pentru că proiectele îi responsabilizează pe adolescenţi, pentru că învaţă ce înseamnă să organizeze un eveniment, de la strângerea voluntarilor şi până la evaluarea din final. Se vor axa foarte mult pe formare şi îşi doresc să mediatizeze activitaţile CŞE astfel încât să se facă cunoscuţi în rândul tuturor elevilor (www.csegrigoreghicadorohoi.blogspot.com-blog realizat de elevii Gorgan Andrei şi Nistor Vlad). Îşi doresc, de asemenea, ca toţi elevii colegiului să cunoască faptul că există cineva care le apără drepturile şi-i sprijină în activităţile lor.
Aceasta este o altă faţă a generaţiei de liceeni renumită în general pentru notele mici de la Bacalaureat, pentru numeroase absenţe sau pentru distracţia din cluburi. Din păcate, această faţă a liceenilor de astăzi e mai puţin cunoscută şi mai puţin promovată, dar ea există şi poate fi un exemplu nu doar pentru adolescenţii de azi şi de mâine, ci şi pentru adulţi, pentru că unul dintre motto-urile acestor copii e următorul: „probabil că nu poţi să critici un sistem, dacă tu nu te implici, dacă nu faci nimic să-l schimbi.” Asta încearcă să facă o mână de copii cu vârste între 15 şi 17 ani. (DorohoiNews.ro)
12.11.2011 la 16:27
Ce s-a schimbat in bine? Calitatea profilor sau a elevilor. Am invatat la Ghica si imi este rusine ce profi am avut la romana si engleza.
02.11.2011 la 10:39
Frumos articol. Se vede treaba ca ceva s-a schimbat in bine la acest colegiu
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.