Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Se ştie că anotimpul toamna se face cunoscut încă de la sosire prin semnele lui specifice: frunzele ruginii cad formând un covor multicolor, păsările călătoare pleacă în ţările calde, ploile sunt reci şi dese iar hambarele oamenilor harnici se umplu de roade.
Un simbol al toamnei poate fi şi povestea inocentă ce s-a derulat pe data de 8 noiembrie, la Şcoala cu clasele I – VIII, Mihail Sadoveanu, din Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti. Şcolarii claselor I – IV au prezentat un program artistic dedicat toamnei şi frumuseţilor ei, iar sala de spectacole s-a transformat miraculos într-un spaţiu de basm arămiu.
Momentele de joc şi cântec s-au armonizat perfect cu poezia toamnei. Grupul artistic al clasei I, blând îndrumat de d-l inst. Corneliu Drescanu, a presărat printre frunze ruginii, versuri autumnale şi cântecele delicate. Şcolarii clasei a II a, sub privirile atente ale d-nei înv. Angela Dodu, au dansat hora rodniciei, ca la români. Grupul vocal al clasei a III a, „Boboceii”, pregătit de d-na înv. Luminiţa Fulga au cântat pe acorduri de toamnă veselă, iar povestitorul Ricardo din clasa a IV a, pregătit de d-l inst. Ioan Ciurciun, a reuşit să scoată la iveală şi câte o lacrimă micuţă cât un strop de ploaie în ochii celor mai sensibili, cu povestirea „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu.
Personajele acestui basm de toamnă au dorit să-şi „măsoare puterile” în mici concursuri de recitare şi de creaţii plastice. Cei mai buni au primit diplome şi felicitări, recunoscându-li-se talentele deosebite.
Şi tot în armonie cu anotimpul şi cu starea de spirit a elevilor şi părinţilor participanţi, elevii clasei a III a au prezentat o paradă a modei de toamnă pentru copii. D-na înv. Elena Rateş a organizat TOMBOLA TOAMNEI, aceasta antrenând un număr mare de amatori, doritori de jocuri şi surprize.
La sfârşitul activităţii se puteau distinge uşor ieşind din sala serbării obraji rumeni de emoţie, ochi strălucitori de satisfacţie sau mânuţe mici purtând jucării de pluş, „amintiri de toamnă”. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.