În Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, profesorul C.N.Iancu  înfiinţa, la 1 septembrie 1919, la Dorohoi, Şcoala Normală de Învăţători, prima de acest fel din nordul ţării. În această toamnă, în capitală se stingea din viaţă poetul şi semănătorul de cultură Alexandru Vlahuţă. Şcoala a primit numele său.

Luni, 21 noiembrie 2011, la Grupul Şcolar “Alexandu Vlahuţă” a fost comemorat însuşi autorul care dă numele unităţii de învăţământ. La eveniment au luat parte cadrele didactice ale catedrei de Limba şi literatura română, bibliotecara şi elevii şcolii care au pregătit o serie de activităţi, printre care amintim: prezentarea vieţii şi operei artistului, însoţită de desene realizate de  elevi, recital de poezii susţinut de elevii ciclului gimnazial, alături de cei ai celui liceal  şi prezentarea cătorva pasaje reprezentative ale prozei lui Vlahuţă.

Amintim că, Alexandru Vlahuţă (5 septembrie 1858- 19 noiembrie 1919) este poet şi prozator, fiul unui ispravnic din Piatra, mare proprietar de moşii. Debutul său editorial se înregistrează cu Nuvele (1886) şi Poezii (1887). Scrie romanul Dan (1893), care este un mare succes editorial, apoi volumele de proză Din goana vieţii (1892), În vâltoarea (1896), Clipe de linişte(1899), Din durerile lumii (1908), File rupte (1909). România pitorească (1901) rămâne  până astăzi un model de reportaj literar. Culegerile sale de poezii sunt Poezii vechi şi nouă (1894), Iubire (1896), Poezii (1909). Participă la elaborarea revistei Vieaţa (1893-1896), apoi colaborează la Sămănătorul (1901). Cariera prozatorului se încheie cu Pictorul N.I. Grigorescu (1910) şi Dreptate (1914). Alexandru Vlahuţă este un posteminescian şi un fervent promoter al sămănătorismului, contribuind direct, prin susţinerea ideilor noului current literar în revista care îi dă şi numele, Sămănătorul, întemeiată în 1901, împreună cu George Coşbuc, sau prin creaţiile sale, inspirate din lumea satului,remarcându-se ca un adevărat purtător al aspiraţiilor populare, continuând tradiţiile progresiste ale literaturii noastre.

Opera lui Vlahuţă, privită în ansamblu, închide în paginile ei o prezentare veridică a societăţii vremii sale şi deschide noi căi de reflecţie asupra celei actuale, care se regăseşte din în ce în ce mai mult în mărturiile despre condiţia neumană de viaţă a celor săraci şi în parazitismul claselor dominante. Adesea, societatea vremii lui Vlahuţă care înfăţişează sumbru tablou al satului, mizeria în care se zbăteau zeci de mii de ţărani, se reflectă în oglinda societăţii noastre: “<<Biruri noi!>> guvernul strigă, / Iar ţăranul: <<Mămăligă!>>.../ Nu-s parale nu-s: / Ce mai plănuiţi palate/Şi oraşe ca-n Apus!/ Ştiţi  voi ce-i la sate?” (Ananghie)

Mărturie a dragostei sale pentru poporul român, adesea asuprit, puternic act de acuzare la adresa nedreptăţii societăţii, opera lui Vlahuţă, întăreşte funcţia socială a literaturii şi sensul înalt al actualităţii: “Arta izvorăşte şi respiră din aerul epocei în care se  naşte. Artistul este rezultatul, sau, mai bine zis, sinteza spiritului general al societăţii în care trăieşte”  - afirma A. Vlahuţă.
 
Moştenirea scriitoricească, alături de numele ce l-a lăsat, trebuie admirată, ţinând cont că:”Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.”, cum însuşi mărturisea autorul României pitoreşti. (DorohoiNews.ro)

GALERIE FOTO