Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La nivelul judeţului Botoşani, s-au înscris 143 de cadre didactice, din care peste 40 au fost respinse în urma evaluarilor portofoliilor depuse pentru a dobândi calitatea de profesori mentori.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, printre cauzele care au dus la respingerea dosarelor se numără declaratii neconfirmate cu documente, neindeplinirea unor criterii (doctorat, articole stiintifice publicate, participarea la proiecte).
Calitatea de profesor mentor reprezintă o nouă funcţie didactică prevăzută de Legea educaţiei naţionale. În scopul asigurării formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice debutante, noua lege prevede efectuarea unui stagiu practic cu durata de un an şcolar, de către absolvenţii care doresc să profeseze în învăţământ, stagiu realizat într-o unitate de învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor mentor.
Din municipiul Dorohoi s-au înscris 10 cadre dicactice dintre care doar cinci au fost admise după evaluarea portofoliilor depuse. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Vezi lista completă a cadrelor didactice admise și respinse!
Click pe FOTO!
Autor: DorohoiNews.ro
21.03.2012 la 20:50
Cei tineri....la ce salar au, de unde bani pentru a putea reusi si ei cat de cat????..pile mari, plicul gros si reusita este garantata!doar traim in Romania!!!!!
21.03.2012 la 13:56
mda...dupa cum observ, la dorohoi au fost admise doar dosarele profesorilor vechi, cu pile si cu fitze, astia mai tineri nu au acces....
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.