Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În urma dezbaterilor cu reprezentanţii studenţilor din România, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a adoptat vineri, 30 aprilie 2012, „Statutul Studentului”, document care stipulează drepturile şi obligaţiile persoanelor înscrise în instituţiile de învăţământ universitar românesc.
„Statutul studentului” sau „Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor” se aplică tuturor studenţilor înmatriculaţi la universităţile româneşti şi legiferează drepturile şi obligaţiile acestora. Statutul prevede respectarea principiului echităţii în educaţie, al participării studenţilor la viaţa academică prin structurile de reprezentare, al libertăţilor academice, al angajabilităţii şi al învăţământului centrat pe student.
„După ce a fost dezbătut cu toţi reprezentanţii studenţilor, după lungi negocieri, amânări şi presiuni în stradă, ne bucură să avem, într-un final, un statut propriu, care să ne garanteze drepturile din universitate. Adoptarea Statutului Studentului este în acelaşi timp un prim pas înspre respectarea tuturor drepturilor studenţilor”, a declarat Daniela Alexe, preşedinte ANOSR.
Potrivit acestui statut, printre drepturile studenţilor se numără: gratuitate a suportului de curs şi a accesului la toate materialele didactice disponibile, gratuitate la eliberarea actelor care atestă statutul de student şi a actelor de studiu, reduceri de tarife cu cel puţin 50% pentru transportul local în comun, transportul intern auto, feroviar şi naval, reducere de 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.
Conform statutului, studenţilor li se acordă, de asemenea, dreptul de a evalua cadrele didactice, urmând ca rezultatele acestor evaluări să fie făcute publice pe site-ul universităţilor. Studenţii pot refuza să participe la cursuri dacă programul depăşeşte 8 ore pe zi. Totodată, studenţii care participă la acţiuni de voluntariat pot primi un număr de credite ce va fi consemnat la diploma de studii. La începutul primului an de studiu, studenţii vor primi un „Ghid al studentului”, care va conţine toate informaţiile necesare care să îi ajute pe parcursul perioadei universitare.
Pe lângă aceste beneficii, studenţii vor avea şi o serie de obligaţii printre care se numără respectarea standardelor de calitate a universităţii, respectarea cartei, a regulamentelor, a prevederilor codului etic şi a deciziilor universităţii. Adoptarea acestui Statut este un act major pentru care reprezentanţii studenţilor din România au militat mai bine de 5 ani.
„Liga Studenţilor Români din Străinătate recunoaşte meritele organizaţiilor studenţeşti din România, cu care a colaborat în numeroase proiecte de succes de-a lungul celor 3 ani de activitate. LSRS, le apreciază eforturile depuse în apărarea drepturilor studenţilor pe care îi reprezintă şi îi felicită pentru această realizare”, a declarat Dragoş Preda, vice-preşedinte relaţii externe LSRS.
Statutul Studentului poate fi consultat în formă completă pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.