Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Marţi 3 aprilie 2012 au continuat la Şcoala de Arte şi Meserii „Ion Pillat” Dorohoi seria activităţilor prilejuite de Săptămâna „Şcoala Altfel” ( 2-6 aprilie 2012 ). Între aceste activităţi s-a derulat şi activitatea “Paştele la români”, activitate derulată în cadrul parteneriatului educaţional “Suntem elevi, suntem prieteni” aflat în derulare cu Şcoala cu clasele I-VIII Hilişeu-Horia, Structura Iezer.
Urmărind ca elevii să cunoască tradiţiile şi obiceiurile legate de sărbătoarea prilejuită de Învierea Domnului, dezvoltarea unor capacităţi organizatorice, dezvoltarea sentimentelor de prietenie şi toleranţă, elevii celor două şcoli s-au simţit minunat lucrând pe ateliere şi realizând lucrări deosebite, specifice sărbătorii pascale. Acestea au servit apoi la realizarea unor expoziţii care vor înfrumuseţa holorile şcolii gazdă.
Cadrele didactice care s-au implicat în această activitate au fost: prof. Stratulă Laura, prof. Balan Ioana , prof. Costache Cezar, prof. Furtună Gabriela, prof. Ghileschi Cătălina, pedagog Lişman Crihan Didia şi prof. Ghebac Mihai-Ovidiu. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.