Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

invatamantul-superior

Studenţii vor susţine de anul acesta două probe la examenul de licenţă. Este vorba de Ordinul 3271 din 14 februarie 2012, privind metodologia-cadru de organizare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior - examene de absolvire, licenţă, diplomă, selecţie, disertatie care obligă universităţile să organizeze două probe.

Ordinul ministrului Educaţiei, Cătălin Baba, dat la sfârşitul lunii februarie, impune facultăţilor ca examenele de licenţă să cuprindă două probe. Dacă până acum exista doar susţinea lucrării de licenţă, de anul acesta examenul va consta şi într-o probă de evaluare a cunoştinţelor,  într-un examen scris, unul oral sau o probă practică.

Pentru a promova, absolvenţii vor trebui să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă, dar media celor două nu trebuie să fie mai mică de 6. La articolul 17 din ordin se precizează că "prezentul ordin se aplică începând cu promoţia anului universitar 2011-2012, precum şi absolvenţilor care nu au sustinut sau nu au promovat examenul de finalizare a studiilor până la intrarea sa în vigoare".

Încă o probă pentru examenul de licenţă
Ordinul introduce încă o probă, pe lângă cea a susținerii și prezentării lucrării de licență: "(1) Examenul de absolvire şi examenul de licenţă/diplomă constau fiecare din câte două probe, după cum urmează: a) proba 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate; b)proba 2: prezentarea şi susţinerea lucrării de absolvire/proiectului de absolvire/lucrării de licenţă/proiectului de diplomă; prezentarea şi susţinerea sunt publice."

Modalitatea de susținere a examenului de evaluare a cunoștințelor va fi decisă de către Senatele facultăților.

Studenţii sunt revoltaţi
"Este inadmisibil să schimbi o probă cu câteva luni înainte de susținerea ei deoarece stresezi și termini psihic câțiva oameni. Nu-i lovești pe cei care merg prin facultate ca prin bazar, ci tocmai pe cei care muncesc, care lucrează la lucrările lor de licență, care lucrează pentru a se întreține, care fac mai multe facultăți în același timp. Cei care nu muncesc și n-au pretenții de rezultate bune vor merge și vor da examen și vor lua minim 5 pentru că facultățile au nevoie și de masteranzi", a scris Constantin Macsim pe MartorOcular.ro.

De altfel, tânărul a făcut şi un sondaj prin intermediul Facebook, la care au răspuns mai mult de 270 de studenţi, care au votat împotriva introducerii examenului. "Sper că studenții să înțeleagă necesitatea unei solidarități în această privință și să-și spună părerea pe această temă fără inhibiții", a mai scris tânărul. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

invatamantul-superior
DorohoiNews.ro, 06-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


La interviul pentru angajare:
- Sunteţi însurat?
- Nu.
- Ne pare rău, dar noi avem nevoie de oameni obișnuiți să se subordoneze.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează contabil și operator date

SC angajează contabil și operator date
Societate comercială cu profil majoritar agricol angajează contabil și operator date. Relații la ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundatia Matthew's House cu sediul in Dersca angajeaza un ingrijitor cladiri cu cunostinte foarte ...

Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență

Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență. Se oferă salariu ...

Vând struguri de vin, producție 2024

Vând struguri de vin, producție 2024
Vând struguri de vin, producție 2024, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Societate din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții

Societate din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții. ...

Fabrică de fose septice angajează muncitor

Fabrică de fose septice angajează muncitor
Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează muncitor în ...

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc
*Poziție:* Personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc  *Locație:*Dorohoi  *Cerințe:* - ...

Ofer spre închiriere apartament 2 camere, pe Bulevardul Victoriei

Ofer spre închiriere apartament 2 camere, pe Bulevardul Victoriei
Ofer spre închiriere apartament 2 camere situat în Dorohoi, Bulevardul Victoriei Nr. 11, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez pe termen lung apartament cu 2 camere, Aleea Primăverii, et.2, chiria lunară 1000 lei. ...

Vând teren, loc de casă, în Văculești

Vând teren, loc de casă, în Văculești
Vând teren loc de casă (1.000 mp.) în loc. Văculești. Preț negociabil. Rel. tel. 0740563818

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro