Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri 6 aprilie 2012 a fost o zi plină de activităţi dintre cele mai variate la Şcoala cu clasele I-VIII „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi dar şi la Grădiniţa cu program normal Broscăuţi.
D-na ed. Miron Simina a sărbătorit împreună cu preşcolarii pe care îi coordonează anotimpul primăvara în cadrul unui program artistic intitulat „Carnavalul primăverii”. D-na ed. Lupu Maria a desfăşurat activitatea intitulată „Sănătatea – bunul cel mai de preţ al omului” care a constat într-o vizită la Cabinetul medical şi la Punctul farmaceutic din comună. D-na ed. Lazariuc Alina împreună cu preşcolarii de la grupa „Fluturaşii” şi cu părinţii acestora au desfăşurat o şezătoare cu obiceiuri şi tradiţii de Paşte.
Şi la ciclul primar activităţile au fost la înălţime: d-an prof. înv. primar Popovici Elena a desfăşurat împreună cu bobocii de clasa I Concursul de cultură generală „7 contra 7”. Echipele au luptat pentru fiecare punct iar la final au fost împărţite diplome şi premii. La activitate au participat şi câţiva părinţi.
D-na prof. înv. primar Ciucur Marilena a organizat pentru elevii clasei a II-a B „O zi de vis” – concurs de karaoke, dans şi o paradă a costumelor de carnaval.
D-na înv. Saveliev Alina a organizat pentru elevii clasei a II-a A o excursie la Neamţ care a vizat mai multe obiective turistice: Cetatea Neamţului – Humuleşti - Mănăstirea Neamţ - Rezervaţia de zimbri şi Grădina Zoologică de la Vânători - Mănăstirea Cămârzani - Un parc de distracţii de la Universitatea Suceava.
D-nul prof. înv. primar Puruşniuc Constantin împreună cu elevii clasei a III-a B a desfăşurat două activităţi: „A fi bun cetăţean” care a constat în realizarea unor jocuri pe calculator şi în aer liber de aplicare a regulilor de educaţie rutieră şi acordarea primului ajutor şi „Să fim mai buni, mai iubitori” – activitate de voluntariat care a constat în donarea ornamentelor pascale, a ouălor încondeiate copiilor clasei I B (afectaţi de inundaţii). A fost realizat un schimb de experienţă util cu elevii Şcolii cu cls. I-VIII Nr. 2 “Ştefan cel Mare”- Dorohoi, coordonaţi de prof. înv. primar Puruşniuc Irina.
Atmosfera de carnaval a domnit şi printre elevii ciclului gimnazial. Activitatea intitulată „Carnavalul primăverii” a fost coordonată de Consiliul Şcolar al Elevilor de la Broscăuţi şi a constat în:
· concurs de costume din materiale reciclabile;
· concurs de desene cu tematică de primăvară;
· concurs de desene cu tematică pascală
Această activitate a fost precedată de un Concurs de Artă culinară – prepararea unor
reţete fără foc. Fiecare clasă a avut un bucătar – şef şi două ajutoare care au pregătit preparatul. Următoarea etapă a fost prezentarea acestuia în faţa juriului format din: prof. Mihai Mihaela, prof. Manolache Mirela şi Grierosu Costică – preşedintele Consiliului Reprezentativ al părinţilor de la Şcoala Broscăuţi. Au fost premiate cele mai reuşite reţete iar Premiul I a revenit clasei a V-a A coordonată
de d-na prof. Furtună Tereza.
Cadrele didactice care au participat la activităţile desfăşurate în ultima zi a Săptămânii „Şcoala Altfel” au fost: prof. Apostol Iuliana – Andreea, prof. Miron Cristian – Vasile,prof. Antonescu Cătălina, prof. Furtună Tereza, prof. Burciu Vasile, prof. Manolache Mirela, prof. Mihai Mihaela, prof. Saveliev Laurenţiu. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.