Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul Scolar Judetean a făcut publică lista cu cadrele didactice botoşănene care vor face parte din Corpul naţional de experţi în management educaţional. Pe lista figurează 342 de cadre didactice înscrise, 38 dintre acestea fiind respinse la concurs.
Intrarea profesorilor în corpul de experţi, le oferă posibilitatea acestora să participe la organizarea concursurilor de ocupare a unor funcţii în învăţământ. Cadrele didactice s-au înscris într-o primă etapă on-line, după care o comisie constituita la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean a evaluat dosarele acestora, scrie botosaninews.
Printre experţi în educaţie se numără inspectori şcolari, directori de şcoli. De exemplu, inspectorul general adjunct al IŞJ, Daniel Botezatu a obţinut 100 puncte, inspectorul general Ada Macovei 95 de puncte. Pe lista admişilor figurează şi deputatul Cătălin Buhăianu care a devenit expert în educaţie cu 85 puncte.
Cei nemulţumiţi pot depune contestaţii de luni, 9 aprilie şi până vineri, 13 aprilie. Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ, a declarat că o nouă sesiune de accedere în corpul experţilor va fi în luna iunie. (DorohoiNews.ro)
Vezi lista, Click AICI!
07.04.2012 la 22:21
Sa le vad eu cu foaia alba in fata cum se descurca.nu se stie cum va fi examenul de bac.
07.04.2012 la 18:12
sunt experti in management educational, dar numai un concurs real ne poate arata valoarea lor!
07.04.2012 la 13:37
Alta gaselnita a ministerului, daca sunt si experti de;acu nu le mai ajungi la nas, garantat!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.