Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Trei bătrâni de 81, 85 și 86 de ani, unul din localitatea Slobozia (comuna Mihalaseni), doi din comuna Hlipiceni, au rămas fără agoniseala de-o viata în urma a doua incendii care le-au cuprins locuințele.
Evenimentele s-au produs în această seară, în mai puțin de jumătate de ora. Daca la Hlipiceni bunurile din locuinta s-au aprins după ce proprietarul a verificat cu flacăra etanșeitate unei butelii pe care tocmai o montare, la Mihalaseni incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.
Primul apel de ajutor a venit de la Hlipiceni, puțin după ora 16.00. Pentru stingerea incendiului si inlaturarea efectelor, au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trusesti și pompierii voluntari din Todireni și Hlipiceni, cu două autospeciale cu apă și spumă, mai bine de o ora și jumătate. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 30.000 de lei. S-au salvat si protejat anexele din gospodarie si locuintele vecinilor, estimate la cca.70.000 de lei.
Jumătate de ora mai târziu, pompierii botosaneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din satul Slobozia, comuna Mihalaseni. Flacarile amenintau si casele vecinilor. La fata locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești, Trusesti și Săveni, grupa operativă a inspectoratului, precum și pompierii voluntari din comuna.
Intervenția a fost îngreunată de drumul greu accesibil, pompierii fiind nevoiți sa întindă linii de furtun pe o distanta de cca. 200 de metri. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de cca. 25.000 de lei. Valoarea bunurilor salvate a fost estimata la cca. 50.000 de lei.
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.