Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Miercuri, în jurul orei 19.10, aflându-se la volanul autoturismului marca Peugeot 407, în timp ce efectua manevra de mers înapoi pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoşani, pe sensul opus de mers, G. ŞTEFAN CRISTIAN de 31 ani, din municipiu, a surprins şi accidentat grav pe B. NATALIA de 87 ani, din municipiu, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Victima a fost transportată şi internată la Spitalul de urgenţe Botoşani.
Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Atât acestuia, cât şi victimei, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că vinovăţia în producerea accidentului este comună, întrucât conducătorul auto nu a respectat regulile referitoare la mersul înapoi, iar victima nu a respectat regulile referitoare la circulaţia pietonilor.
G. ŞTEFAN CRISTIAN este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.