Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi amintiri 01

Cel mai frecvent nume rostit al unei zone a Dorohoiului este, probabil, CENTRUL ORAŞULUI. Responsabilă de această prezenţă plină de interes, în viaţa dorohoienilor, aste alternanţa dintre arhitectura de altădată şi cea modernă, dintre perimetrul cel mai vechi şi cel în care au apărut, după 1989, mai multe obiective socio-economice.

Memoria fotografiei care însoţeşte aceste rânduri, aduce în atenţia cititorilor o ilustrată a centrului vechi al oraşului, oferită de Pr. Marius Onofrei şi care face parte din colecţia bibliotecarului botoşănean Mihai Cornaci, imagine care surprinde strada „Grigore Ghica”, cunoscută în limbajul curent al trecutului şi sub numele de „Strada mare”.

Fotografia datează din perioada 1930-1940, iar ochiul privitorului poate fi atras pe firul amintirilor de geometriile arhitecturale ale centrului oraşului de odinioară, care au un filtru personal şi un farmec aparte.

Privind imaginea, simţi invitaţia unei promenade, a unui popas la fostul Restaurant „Central”, a unui reper pentru întâlniri, dat de fosta Banca Agricolă (situată în spatele obiectivului fotografic), a unui loc pe care nu îţi poţi imagina cum ar fi odată plecat şi să nu te întorci, oferit de parcul din apropierea sediului Primăriei, a „urcuşului” spre Catedrală.

Această fotografie rarisimă, pare că trăieşte timpuri apuse, iar privirea dorohoianului, marcată de ridurile timpului, poate zăbovi câteva clipe asupra locurilor care au încrustat existenţe. E necesar, mai întâi, să acceptăm provocarea întoarcerii în timp, dând curs şi invitaţiei noastre de a oferi spre publicare, de către cei care deţin, fotografii şi cărţi poştale din istoria oraşului Dorohoi, care pot constitui adevărate surprize imagistice. (Marius Petrescu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi amintiri 01Dorohoi amintiri 02Dorohoi amintiri 03
DorohoiNews.ro, 20-03-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro